Bine ati venit la Centrul Medical Veterinar VETS 4 ALL PETS

Animalutul dumneavoastra de companie este cel mai bun prieten al dumneavoastra si tovarasul dumneavoastra fidel pe viata. La Centrul Medical Veterinar VETS 4 ALL PETS, noi intelegem relatia speciala pe care o impartasiti cu animalutul dumneavoastra de companie. Pentru ca el, respectiv, ea merita numai cele mai bune servicii veterinare disponibile, personalul Centrul Medical Veterinar VETS 4 ALL PETS se dedica si se angajeaza sa va trateze animalutul de companie cu grija, compasiune si cele mai recente tehnici medical-veterinare. Pe masura ce veti continua sa cititi si sa explorati website-ul nostru, speranta noastra este ca va veti convinge de devotamentul nostru pentru familia dumneavoastra si de serviciile de calitate pe care noi le oferim in domeniul medicinii veterinare.


duminică, 24 octombrie 2010

TUSEA de CANISĂ (TRAHEOBRONȘITA INFECȚIOASĂ)

Prezentare Generală

Ai putea crede că patrupedul tău canin are ceva rămas în gât. Tusea asociată traheobronșitei infecțioase acute sau tusei de canisă, este o tuse puternică, ca un claxon, uneori urmată de vomă.

Traheobronșita infecțioasă canină, cunoscută, de asemenea, și sub numele de complexul tusei de canisă, face referire la un grup de boli respiratorii infecțioase contagioase acute, care poate cauza inflamația laringelui, traheii, bronhiilor și a pulmonilor. Traheobronșita infecțioasă constă într-o reacție inflamatorie la nivelul căilor respiratorii. Această inflamație, de regulă, determină creșteri variabile ale secrețiilor traheobronșice (mucus și „spută”) și o tuse.

Tusea de canisă este o inflamație extrem de contagioasă a traheii și arborelui bronhic cauzată de un virus contagios (de fapt, de mai multe virusuri, respectiv, adenovirusul-2 canin, reovirusul canin [implicare redusă] virusul parainfluenței canine și virusul maladiei Carre [jigodia canină]) sau/și de o bacterie (Bordetella bronchiseptica). Bordetella bronchiseptica este cel mai frecvent agent bacterian izolat și virusul parainfluenței canine este cel mai frecvent virus descoperit la câinii cu traheobronșită infecțioasă canină. Virusul maladiei Carre (jigodia canină) poate mima aceste semne și determină o boală sistemică (în întreg organismul).

În afara cauzelor infecțioase (contagioase) ale traheobronșitei, alte afecțiuni ale căilor respiratorii superioare și inferioare pot determina simptome similare cu cele ale infecției traheobronșice infecțioase. Medicul dvs. veterinar va trebui să efectueze diferite teste pentru a exclude unele dintre aceste alte afecțiuni. Acest lucru este valabil mai ales în cazul în care tratamentul inițial al afecțiunii nu determină un răspuns adecvat. Lista potențialelor cauze ale acestor simptome este foarte lungă:

· Faringita (tonsilita sau amigdalita)

· Infecțiile cavității bucale cu însămânțarea arborelui traheobronhic

· Edemul laringian

· Paraziții intestinali (viermi) aflați în curs de migrare pulmonară

· Infecțiile fungice ale pulmonilor

· Pneumonia

· Pneumonia de aspirație („ab ingestis”)

· Paraziții tractului respirator

· Colapsul traheal

· Bronșita alergică sau bronșita cronică

· Inhalarea unui corp străin (ceva este cu adevărat blocat în gât)

· Boli cardiace

· Tumoră sau cancer de pulmoni sau trahee

· Traumatisme ale traheii

Boala este prezentă cel mai adesea la câinii aflați într-o populație cu o densitate mare de animale sau într-o pensiune canină. Agenții infecțioși pot fi transmiși prin intermediul aerului sau prin contact cu suprafețele contaminate. Cățeii și câinii mai tineri prezintă riscul cel mai mare de infectare, dar chiar și câinii bătrâni pot dobândi tusea de canisă. Afecțiunea este frecvent întâlnită în mod deosebit la câinii tineri, nevaccinați.

În cazul în care mecanismele de curățare respiratorie sau imunitatea sunt deficitare, pneumonia se poate dezvolta din infecția primară sau datorită invadatorilor bacterieni secundari. Unele virusuri și bacterii au o predilecție pentru cavitatea nazală și mucoasele ochiului (conjunctiva), ducând la semnele unei infecții a tractului respirator superior, similare cu cele ale unei răceli umane.

Perioada de incubație din momentul în care câinele contractează pentru prima dată infecția și până în momentul în care simptomele se dezvoltă este, de obicei, între 3 și 10 zile, iar simptomele pot dura zile sau săptămâni. O tuse ușoară până la moderată fără alte simptome este, de regulă, auto-limitantă; cu toate acestea, în cazuri ocazionale, aceasta se cronicizează, respectiv, se prelungește în timp și cauzează o bronșită cronică.

Ce ar Trebui să vă Atragă Atenția

Tusea de canisă determină o varietate de simptome care pot varia ca severitate.

· Semnele problemelor respiratorii superioare, cum ar fi conjunctivita (ochii iritați), rinita („curgerea nasului”) sau strănutul pot fi observate.

· Tusea. Simptomele clasice sunt crizele (accesele) de tuse puternică, horcăitoare care se agravează odată cu activitatea sau agitația și pot persista mai multe minute. Câinele se va comporta adesea ca și cum ar avea ceva rămas în gât și regurgitează sau vomită lichid după ce tușește. În cazul în care se dezvoltă pneumonia bacteriană secundară, câinele, de multe ori, prezintă semnele mai severe de boală, cum ar fi lipsa poftei de mâncare, depresie sau febră.

· Pierderea poftei de mâncare

· Depresie

· Febră

· Respirație dificilă

Oricare dintre aceste semne, vor trebui să vă determine să-i faceți o vizită medicului dvs. veterinar pentru a vă asigura că nu s-a instalat pneumonia.

Diagnosticul

Istoricul medical complet va releva, de regulă, expunerea recentă la o canisă sau la alți câini. Adesea, diagnosticul este realizat numai pe baza istoricului medical și a semnelor clinice tipice. Sensibilitatea traheii este prezentă în majoritatea cazurilor. Testele de diagnostic sunt necesare pentru a identifica (confirma) tusea de canisă și pentru a exclude alte boli. Aceste teste pot fi reprezentate de:

· Examinarea clinică

· O radiografie toracică poate fi recomandată cu scopul de a stabili dacă pneumonia este prezentă.

· Testele de laborator de sânge uzuale – o hemoleucogramă sau profilul biochimic nu sunt necesare, cu excepția cazului în care animăluțul dumneavoastră de companie prezintă semnele bolii generalizate, letargie, febră, tuse productivă, scurgeri nazale tulburi sau lipsa poftei de mâncare. De asemenea, un profil biochimic de sânge este important în cazul în care animăluțul de companie este în vârstă sau a avut anterior boli diagnosticate.

· Un examen al fecalelor prin metoda flotației va trebui să fie efectuat pentru a exclude paraziții intestinali. Acest examen va trebui efectuat la toți cățeii, cu excepția cazului în care aceștia au fost supuși în prealabil unui program regulat de deparazitare.

De la caz la caz sau în cazul în care afecțiunea nu se ameliorează într-un interval de 3-7 zile, efectuarea testărilor suplimentare se dovedește necesară:

· În cazul în care sunt observate semne de implicare a ochilor, corneea trebuie să fie examinată cu atenție. Această examinare trebuie să includă, de asemenea, teste care pot detecta un ulcer cornean (mai ales în cazul în care ochiul pare dureros).

· Radiografiile toracice (sau filmele repetate) pot fi necesare pentru a urmări evoluția bolii.

· O traheoscopie și o bronhoscopie trebuie efectuate în cazul în care un corp străin este suspectat din anamneză (istoricul medical al pacientului) și din revizualizarea radiografiilor sau în cazul în care se constată un răspuns slab la tratament.

· O cultură și un examen citologic al lichidului bronhic trebuie efectuate. Acest lucru este cu atât mai important cu cât există suspiciunea unei bacterii rezistente sau confirmarea unei pneumonii severe. Procedeul se numește „spălătură traheală” și poate fi efectuat sub anestezie locală (plasarea unui ac prin trahee și introducerea de lichid în interiorul acesteia) sau prin anestezierea scurtă a câinelui pentru a obține lichid din pulmoni. Acest lichid este apoi examinat la microscop și însămânțat pentru evidențierea bacteriilor.

· Testele fungice pot fi indicate pe baza rezultatelor radiografiilor în zonele endemice de infecții fungice, cum ar fi histoplasmoza și blastomicoza.

Tratamentul

Terapia este controversată deoarece boala este, de obicei, autolimitantă (ca o răceală umană) și, în cazul în care o infecție virală este suspectată, antibioticele nu pot distruge, respectiv, ucide virusul. Aceste lucru este valabil mai ales în cazurile ușoare, necomplicate în care tratamentul este de susținere – spre deosebire de cel administrat unei persoane cu o răceală gravă. Tratamentele pentru tusea de canisă poate include unul sau mai multe din următoarele:

· Suprimantele tusei (antitusive) sunt adecvate pentru unele animăluțe de companie cu tuse de canisă. Ele sunt indicate atunci când tusea este frecventă și extenuantă și nu există dovezi ale existenței pneumoniei. Medicul vostru veterinar poate discuta cu dvs. argumentele pro și contra ale acestui tratament. Preparatele injectabile sau pastilele (butorfanol) sunt, adesea, utilizate, dar, ocazional, un medicament mai puternic este necesar (substanțele înrudite cu codeina, cum ar fi hidrococodonul – Hycodan, Tussinex) pentru a rupe ciclul tusei în cazurile severe. O primă injecție de butorfanol poate ajuta la ruperea ciclului tusei. Nu utilizați medicamentele umane eliberate fără rețetă (cum ar fi Robitussin, etc.) fără a vă consulta în prealabil cu medicul dvs. veterinar.

· Antibioticele sunt utilizate la unii pacienți, mai ales în cazul în care infecția cu Bordetella bronchiseptica sau vreo infecție bacteriană secundară este suspectată. Din păcate, nu există un „test rapid” pentru această infecție. În cazul în care Bordetella bronchiseptica este izolată la examinările bacteriologice, un antibiotic puternic este necesar (deoarece multe dintre antibioticele uzuale, cum ar fi amoxicilina nu vor reuși, de obicei, să ucidă această bacterie). Unele dintre aceste antibiotice puternice nu pot fi administrate decât prin injectare. O parte din antibioticele puternice, uzual folosite și administrate pe cale orală (enrofloxacina – Baytril sau alte fluoroquinolone) nu trebuie utilizate la cățeii aflați în perioada de creștere rapidă. Ocazional, un antibiotic de tipul gentamicinei poate fi administrat prin nebulizare („vaporizare”) în spitalele veterinare pentru a împiedica transmiterea infecției la pacienții sănătoși.

· Foarte rar, administrarea pe termen scurt a unui antiinflamator poate fi necesară pentru a calma o tuse severă datorată traheobronșitei; totuși, aceste medicamente pot diminua rezistența la bacteriile secundare și, prin urmare, contribuie la instalarea pneumoniei.

· În cazul pacienților cu forme ușoare, necomplicate de boală, este posibil să nu fie prescrisă nicio medicație sau numai un antitusiv slab.

· Dacă simptomele nu se ameliorează sau în cazul în care acestea se cronicizează, o reevaluare atentă, incluzând lavajul traheal, testele de sânge și o radiografie toracică, este indicată.

Îngrijirea la domiciliu

Tratamentul optim pentru animăluțul dvs. necesită o combinație a îngrijirii veterinare profesionale cu cea oferită de dvs. la domiciliu. Perioada care urmează poate fi critică, mai ales în cazul în care starea câinelui dvs. nu se îmbunătățește rapid.

· Deparazitarea internă a cățeilor este binevenită în cazul în care aceștia nu au primit recent astfel de tratamente.

· Administrați-i câinelui dvs. medicația prescrisă întocmai cum v-a fost recomandată de către medicul dvs. veterinar și aveți în vedere să vă anunțați medicul în cazul în care întâmpinați dificultăți în tratarea animăluțului dvs.

· Este posibil să fie necesare efectuarea altor radiografii toracice de control.

· Rețineți, vaccinarea poate fi efectuată, de obicei, împotriva virusului parainfluenței canine, adenovirusului canin de tip 2 și a virusului dizenteriei canine (jigodia canină). Astfel de vaccinări ajută la prevenția traheobronșitei infecțioase. Un vaccin împotriva Bordetella bronchiseptica (Nobivac KC, cu administrare intranazală) poate fi, de asemenea, administrat. Acesta este util mai ales în cazul animăluțelor de companie frecvent expuse la alți câini.

Pentru a preveni răspândirea tusei de canisă, țineți-vă câinele departe de alți câini timp de cel puțin o săptămână. În plus, puteți face următoarele:

· Limitați mișcarea și impuneți perioade de repaus; nu faceți activități sau nu vă jucați cu câinele dvs. Activitatea, adesea, inițiază perioadele de tuse puternică și sâcâitoare.

· Încurajați aportul adecvat de lichide pentru a menține starea de hidratare. Oferiți-i alimente de consistență scăzută (moi) în cazul în care hrana uscată îi irită gâtul.

· În cazul în care, câinele dvs. poartă în mod obișnuit o zgardă de forță, scoateți-o sau înlocuiți-o cu un ham pentru a reduce iritarea căilor respiratorii.

· Evitați factorii stresanți de mediu, incluzând praful din casă, vaporii, fumurile chimice și fumul de țigară.

· Pentru a mobiliza secrețiile și pentru a reduce tusea, câinele dvs. va trebui să beneficieze de un aer umidificat (de exemplu, amplasarea unui vaporizator în camera câinelui sau introducerea acestuia într-o baie de aburi, timp de 1-2 ore).

Prevenția

Vaccinările asigură o protecție foarte bună împotriva traheobronșitei infecțioase la majoritatea câinilor. Cu toate acestea, ca și în cazul tuturor vaccinurilor, protecția asigurată nu este de 100%, astfel că unii câini vor contracta tusea de canisă în ciuda vaccinării. Cele mai frecvente cauzele ale unei imunizări (protecții) post-vaccinale defectuoase sunt strict individuale și sunt consecința unui sistem imunitar slab, pe perioade limitate sau permanente.

joi, 21 octombrie 2010

Aplicarea unguentelor oftalmice la caini

Administrarea corecta a medicatiei oftalmice este esentiala pentru vindecarea rapida a animalutului dvs. de companie. Nu scapati din vedere sa va spalati mainile atat inainte, cat si dupa administrarea medicatiei pentru a evita contaminarea si/sau diseminarea infectiei. In cazul in care ochiul cainelui dvs. este dureros, s-ar putea sa aveti nevoie de un oarecare ajutor pentru a va imobiliza companionul sau de o botnita pentru a evita muscaturile accidentale. Inainte de a incepe tratamentul, cititi cu atentie prospectul si insusiti-va indicatiile privind administrarea. Manipulati tubul de unguent folosindu-va de degetul mare si de degetul aratator. Se recomanda ca mana care manipuleaza tubul de unguent sa fie asezata pe crestetul capului cainelui dvs. pentru a ajuta la fixarea acestuia. Cu cealalta mana, cu ajutorul degetului mare, trageti in jos de pleoapa inferioara. Celelalte degete ramase asezati-le sub falca cainelui pentru a sprijini capul. Presati tubul de unguent pentru a depune medicamentul pe marginea interioara (sau si mai bine, in saculetul format) a pleoapei inferioare. Aveti grija sa NU atingeti cu tubul suprafata ochiului. In ceea ce priveste cantitatea de unguent aplicata, medicul dvs. veterinar este cel care va face recomandarile. Caldura globului ocular ar trebui sa topeasca unguentul, ajutandu-l sa se distribuie pe toata suprafata ochiului. Cainele va clipi, contribuind la o si mai buna intindere a medicamentului pe toate componentele externe ale ochiului, in prima instanta. Nu va panicati! Este normal ca dupa aplicare, unguentul sa poata fi observat in colturile ochiului. Nu uitati sa va laudati cainele pe intreaga durata a procedurii si sa-i oferiti o recompensa gustativa dupa aplicarea unguentului.

duminică, 10 octombrie 2010

Iguanele – Ce ar trebui sa stiti inainte de achizitionarea unei iguane

Informatii generale

Iguana verde comuna este o soparla mare arboricola (care traieste in arbori si tufe) din America Centrala si de Sud. Acestea sunt erbivore (consumatoare de plante). Iguanele verzi au o coada lunga (utilizata pe post de veritabil bici pentru a se apara) si un rand de tepi care se intinde de-a lungul spinarii. Iguana este o soparla foarte indragita ca animalut de companie, desi popularitatea acesteia este in declin in ultimii ani odata ce au devenit disponibile ale specii de soparle care sunt mai mici si mai usor de intretinut. Masculii adulti (in varsta de 2 ani sau mai mari) sunt usor de deosebit de femele prin faptul ca au capetele si gusele mai voluminoase, gatul mai gros, creasta spinala dorsala mai dezvoltata si pori femurali mai evidenti pe fata interna a coapselor. Acesti pori sunt orificiile (deschiderile) glandelor care sunt utilizate in comportamentele de marcare. In conditii corespunzatoare, masculii adulti pot atinge 7-9 kg, iar cei mari pot creste pana la 1,8 metri in lungime. Lungimea corporala medie este de 1-1,5 metri. Din aceste considerente, trebuie sa va luati masuri de precautie adecvate pentru un terariu mai mare deoarece animalutul va creste.

„Iguanele NU sunt animalute de companie potrivite pentru copiii de varste prea mici si pentru adolescenti.”

Maturitatea sexuala este atinsa in jurul varstei de 2 ani. Femelele pot produce si depune ouale fara existenta unui mascul, dar ouale vor fi infertile si nu vor ecloziona (nu vor scoate pui). Cu o ingrijire corespunzatoare, iguana dumneavoastra poate trai 10-15 ani, desi au fost inregistrate si iguane cu varsta de 25 de ani. Iguanele tinere au un colorit verde intens; pe masura ce se apropie de varsta de adulti, coloritul lor se estompeaza treptat pana la un maron, portocaliu sters sau verde-cenusiu. Iguanele sunt, de obicei, destul de docile si inofensive, dar pot provoca zgarieturi severe cu ghearele lor lungi. In cazul in care nu beneficiaza de un regim de socializare adecvat sau sunt prinse din salbaticie, unii indivizi (in special, masculii ajunsi la maturitatea sexuala) pot fi foarte agresivi si teritoriali si daca sunt provocati, isi etaleaza muscatura neplacuta, dureroasa si periculoasa. Iguanele nu sunt animalute de companie potrivite pentru copii mici sau adolescenti. Acestea nu pot fi considerate animalute de companie pentru „familie”. In concluzie, iguanele sunt mai potrivite pentru pasionatii de reptile cu experienta si bine informati.

Prin ce se diferentiaza iguanele de alte animalute de companie?

· Iguanele nu au diafragme (muschiul care desparte cavitatea toracica de cea abdominala la mamifere); acestea se folosesc de muschii localizati intre coase (muschii intercostali) pentru a respira.

· Iguanele au o inima tricamerala (formata din 3 camere/compartimente); cainii, pisicile si oamenii au inimile formate din 4 compartimente.

· Cozile iguanelor se rup cu usurinta daca sunt manipulate cu brutalitate. Acestea se vor regenera incetul cu incetul, dar vor avea o culoare mai stearsa.

· Iguanele dispun de o retea sangvina portala renala, unde sangele de la membrele posterioare este filtrat de catre rinichi inainte de a ajunge in circulatia generala. Asta inseamna ca toxinele provenite de la nivelul membrelor din spate (care ar putea aparea datorita ranilor picioarelor), precum si medicamentele injectate in membrele posterioare, vor fi foarte probabil filtrate inainte de a intra in circulatia generala.

· Iguanele excreta acid uric (portiunea alba a excretiilor lor) ca principalul deseu al metabolismului lor proteic (cainii, pisicile si oamenii excreta uree). Aceasta caracteristica le permite acestora sa se adapteze mediilor desertice unde rezervele de apa pot fi limitate.

· Masculii au doua organe reproducatore pereche numit hemipenisuri.

· Iguanele dispun de o cloaca, care colecteaza secretiile de la sistemele urinar, gastrointestinal si reproducator. Deschiderea externa a cloacei este orificiul anal/cloacal, localizat pe zona ventrala sau inferioara dintre picioarele din spate.

· Pielea este acoperita cu solzi si, de regula, este lepadata sub forma de petice pe masura ce iguane creste, spre deosebire de serpi la care pielea este, de obicei, lepadata sub forma unui mulaj intreg.

· Spre deosebire de multe reptile, iguanele au o vezica urinara.

· Iguanele isi exploreaza mediul prin scoaterea ritmica in afara a limbii si lingerea sau testarea linguala cu o atingere usoara a limbii. Acest comportament este similar „mirositului” (de la caini) si este o functie senzoriala.

Cum pot selecta o iguana?

Majoritatea proprietarilor achizitioneaza iguane de pe plan local, de la un crescator sau un pet shop. Animalutele tinere, crescute in captivitate pot fi cele mai bune animalute de companie. Animalele importate de varste mai mari sau adulte sunt mai dificil de imblanzit, pot fi purtatoarele parazitilor interni si, adesea, sufera datorita stresului ca urmare a cresterii fortate in captivitate. Evitati animalele care par bolnave.

„Evitati soparlele care par slabanoage, au pielea cutata sau ochii infundati in orbite si sunt inactive sau letargice.”

Porniti-o la drum cu un animalut sanatos. Nu achizitionati soparlele care par slabe, au pielea lasata (plina de cute) sau ochii infundati in orbite si sunt inactive sau letargice. O iguana tanara si sanatoasa este, de obicei, verde stralucitoare, vigilenta, activa si vioaie, caracteristici adesea manifestate prin picioarele din fata care sustin ferm pieptul si prin capul ridicat si purtat in pozitie verticala. Circumferinta cozii la nivelul prinderii de trunchi trebuie sa fie rotunda, rotofeie, plina si ferma si nu scobita, scofalcita si osoasa. Orificiul cloacal sau cloaca trebuie sa fie curate, sa nu fie umede sau sa aiba fecale aglutinate. Daca ii puteti deschide gura usor (atingerea usoara a botului cu un deget, adesea, da rezultate), veti putea vedea o cantitate redusa de saliva transparenta si limba si mucoasa cavitatii bucale de culoare roz aprins. Mucusul care are un aspect tulbure sau de „branza de vaci” este un semn al putrefactiei gurii (stomatita infectioasa), la fel cum se intampla si in cazul inrosirii sau hemoragiilor punctiforme pe mucoase. Intotdeauna interesati-va despre garantie in cazul in care iguana se dovedeste a nu fi sanatoasa.

Iguana mea pare sanatoasa. Trebuie aceasta sa fie consultata de catre un medic veterinar?

In decursul primelor 48 de ore de la achizitionare, iguana dumneavoastra trebuie sa fie examinata de un medic veterinar familiarizat cu reptilele. Examinarea fizica (consultul) va include masurarea greutatii corporale a animalutului, precum si verificarea existentei oricaror probleme de sanatate.

„Aveti in vedere ca toate iguanele (inclusiv cele crescute in captivitate) pot avea oxiuri.”

Animalutul dumneavostra va fi examinat in ceea ce privesc semnele de deshidratare si malnutritie. Un examen coproparazitologic este efectuat pentru a verifica existenta sau nu a parazitilor interni. Multi medici veterinar considera ca toate iguanele (inclusiv cele crescute in captivitate) au oxiruri, asa ca iguana dumneavoastra este foarte probabil sa fie supusa unei deparazitari de rutina pentru acest tip de paraziti (aceste specii de oxiuri nu sunt transmisibile la om). Cavitatea orala este examinata in ceea ce privesc semnele stomatitei infectioase (putrefactia gurii). Iguanele nu trebuie sa fie vaccinate. Medicul dvs. veterinar poate recomanda efectuarea testelor de sange, a culturilor bacteriene sau a radiografiilor pentru a verifica existenta altor boli. La fel ca toate animalutele de companie, iguanele trebuie sa fie consultate si supuse unui examen coproparazitologic anual.