Bine ati venit la Centrul Medical Veterinar VETS 4 ALL PETS

Animalutul dumneavoastra de companie este cel mai bun prieten al dumneavoastra si tovarasul dumneavoastra fidel pe viata. La Centrul Medical Veterinar VETS 4 ALL PETS, noi intelegem relatia speciala pe care o impartasiti cu animalutul dumneavoastra de companie. Pentru ca el, respectiv, ea merita numai cele mai bune servicii veterinare disponibile, personalul Centrul Medical Veterinar VETS 4 ALL PETS se dedica si se angajeaza sa va trateze animalutul de companie cu grija, compasiune si cele mai recente tehnici medical-veterinare. Pe masura ce veti continua sa cititi si sa explorati website-ul nostru, speranta noastra este ca va veti convinge de devotamentul nostru pentru familia dumneavoastra si de serviciile de calitate pe care noi le oferim in domeniul medicinii veterinare.


marți, 28 decembrie 2010

10 Pași pentru Aranjarea unui Pom de Crăciun care să Nu Creeze Pericole pentru Câini și Pisici

Un Pom de Crăciun Lipsit de Pericole pentru Animăluțele Dvs. de Companie Nici nu v-ați dezmeticit bine după Moș Nicolae și gata trebuie să vă pregătiți pentru sărbătorile de Crăciun. În milioane și milioane de case încep să se împodobească brazi naturali sau artificiali – adevărate turnuri sclipitoare de frumusețe care pot reprezenta o tentație și în același timp o amenințare pentru animăluțele dvs. de companie. Înainte de a aranja brăduțul, acordați-vă câteva momente pentru a vă lua câteva măsuri de precauție. 1. Alegeți locul potrivit. Alegeți o zonă în care brăduțul să poată fi admirat de către familia dvs., fără să se transforme într-o „jucărie de cățărat” pentru animăluțul dvs. Pomul ar trebui să fie fixat de perete sau tavan, departe de obiectele de mobilier care ar putea servi drept rampă de lansare pentru pisicuța dvs. De asemenea, încercați să așezați pomul în apropierea unei prize, astfel încât să nu trebuiască să întindeți cablurile electrice pe distanțe lungi. 2. Pregătiți zona. Întindeți o folie de plastic sau cumpărați o „pungă pentru pom” (mai greu de găsit la noi, dar nu imposibil). Aceasta din urmă este un sac de gunoi extrem de încăpător care se dovedește extrem de util în cazul în care alegeți să împodobiți un brad viu, natural. Centrați pomul pe sacul respectiv. Când sezonul s-a încheiat, singurelele lucruri pe care le veți avea de făcut este să adunați decorațiunile și să trageți sacul peste pom. Astfel veți putea evita căderea acelor pe măsură ce acestea se usucă și se desprind din brad și, în consecință, veți evita posibilitatea ca acestea să fie mestecate sau înghițite de animăluțul dvs. 3. Fixați pomul. Pisicilor – și mai ales pisoilor – le place să se cațere în copaci. Nu sunt puțini cei care s-au trezit cu pisoii legănându-se în vârful pomului de Crăciun mieunând cu disperare. Pisoii se pot răni dacă brazii sau ornamentele cad și se sparg. Fără prea multe eforturi, câinii pot trânti la pământ un pom, fie frecându-se de acesta, fie jucându-se sub el. O idee bună ar fi să așezați pomul într-un colț și să-l fixați de cele două laterale cu ajutorul unor cârlige mici prinse în perete. Un alt truc este de a pune un cârlig mic în tavan chiar deasupra pomului și de a utiliza un fir de gută transparent pentru pescuit care să facă legătura între vârful bradului și cârlig. Firul de gută transparent este invizibil. :)) 4. Ascundeți cablurile electrice. Cablurile electrice reprezintă un pericol letal pentru animăluțele de companie – mai ales pentru cățelușii și pisoii care rod orice. Cablurile electrice pot provoca electrocutare și leziuni grave sau chiar moartea animăluțelor. Protejați cablurile electrice, fie poziționându-le cât mai sus, astfel încât animăluțul să nu poată ajunge la ele, fie ascunzându-le în dispozitivele speciale (traverse/carcase din plastic sau PVC) de protecție. 5. Fără cârlige (agrafe). Verificați-vă ornamentele și înlocuiți cârligele cu un inel de ață legată într-un nod. Adesea, ornamentele cad din pom și animăluțele de companie le pot prinde în gură sau pot înghiți cârligele. 6. Alegeți ornamente sigure. Nu există nici un glob perfect sigur pentru animăluțele de companie, deoarece orice fel de ornament poate fi ingerat și poate cauza o obstrucție intestinală. Globurile mai sigure pentru animăluțele de companie ar fi cele confecționate din plastic sau lemn. Globurile de sticlă pe de altă parte pot fi extrem de periculoase. Dacă se sparg, animăluțele de companie pot călca pe ele și-și pot tăia lăbuțele sau și mai rău – le pot considera ca fiind o minge și le mușcă spărgându-le și provocându-și leziuni și hemoragii la nivelul gurii și gâtului. Din păcate, mulți dintre proprietarii de animăluțe de companie au învățat pe propria piele că nu este o idee bună să pună vreun fel de ornament pe ramurile inferioare ale pomilor lor de Crăciun. Ornamentele confecționate din alimente pot fi deosebit de atractive pentru animăluțele de companie. 7. Panglicile. Panglicile late și lungi din catifea roșie sunt niște accesorii minunate și pot înlocui cu succes beteala și ghirlandele care pot fi mâncate de către pisici și câini și, în consecință, pot provoca obstrucții intestinale fatale sau alte probleme de sănătate. Pisicile sunt atrase în mod deosebit de beteala extrem de strălucitoare. Ingestia acestui tip de material poate cauza obstrucții intestinale care vor necesita efectuarea unei intervenții chirurgicale pentru salvarea animăluțelor afectate. 8. Cadourile. Câinilor și pisicilor le place la nebunie să „investigheze” și majoritatea nu pot înțelege faptul că darurile nu trebuie deschise până în ziua de Crăciun. Panglicile și șnururile decorative pot fi ingerate, iar cadourile pot fi distruse de către un animăluț de companie jucăuș. O idee bună ar fi să depozitați cadourile într-o zonă sigură până în momentul în care pot fi oferite și deschise sau asigurați-vă că animăluțul dvs. de companie este supravegheat în timp ce investighează și-și caută darul special. 9. Măturați și Udați. Măturați acele de brad. Ingestia acestor ace poate provoca vărsături și iritație gastrică. Udați în permanență pomul și aprindeți luminițele numai atunci când sunteți acasă. Riscul provocării unui incendiu este întotdeauna prezent atunci când există un pom cu luminițele aflate în funcțiune. De asemenea, nu-i permiteți animăluțului dvs. de companie să bea din apa pomului. 10. Supravegherea. Cel mai bun și sănătos lucru pe care-l puteți face este să le permiteți accesul animăluțelor dvs. numai atunci când sunt supravegheate. Animăluțele de companie care deranjează cu insistență pomul, vor trebui să fi încurajate – făcând uz de întărirea (motivarea) pozitivă – să-l lase în pace. Mărul amar (Bitter apple spray) poate fi pulverizat pe ramurile de la baza brăduțului pentru a îndepărta „ronțăitorii” și curioșii insistenți. În concluzie, luați în considerare acești pași atunci când vă pregătiți să vă împodobiți pomul de Crăciun astfel încât acesta să fie un eveniment plăcut atât pentru dumneavoastră, cât și pentru animăluțele dvs. de companie. De asemenea, n-ar fi o idee rea să consultați acest material și în cazul în care aveți brăduțul deja aranjat. O reverificare și câteva măsuri suplimentare de precauție nu strică niciodată. Pentru alte sfaturi și ponturi privind pericolele specifice sărbătorilor, vă rugăm să consultați materialul Pericolele Specifice Sărbătorilor de Iarnă.
Acest material este dedicat noilor noastre prietene mustacioase Piwi, Tolkie și Mimine care ne-au fost muze și ne-au oferit ideea pentru editarea acestui subiect.

duminică, 19 decembrie 2010

Cintezele - Generalități

Informații generale

„Cintezele sunt animăluțe sperioase și timide și preferă compania altor cinteze.”

Cinteza este un pasăre de companie populară cu o personalitate fascinantă și o paletă coloristică impresionantă. Ele sunt originare din diferite țări din întreaga lume. Există o largă diversitate de specii și varietăți disponibile într-un sortiment abundent de culori și modele. Deși, în mod obișnuit, sunt păsări liniștite și tăcute, ele emit un cântec vesel și melodios, mai ales dacă este cazul masculilor aflați în timpul curtării și împerecherii. Aceste păsări minione sunt rezistente, ușor de întreținut și au nevoie de puțină atenție. Adesea, ele sunt crescute în grupuri în voliere mari, atractive. Unele cinteze au un caracter teritorial puternic și un obicei social de a ciuguli care pot conduce la fenomene de agresivitate între indivizi. Cintezele sunt animăluțe timide și sfioase, care preferă compania altor cinteze. Din această cauză, o relație interactivă între dumneavoastră și pasărea dvs. este prea puțin probabil să se dezvolte; cu toate acestea, păsările tinere pot fi invitate să vină și să se așeze pe deget.

O parte din speciile frecvent crescute ca animăluțe de companie sunt reprezentate de cinteza australiană zebrată, cinteza de societate sau bengaleză, cinteza de Java și cinteza diamant Gould.

Achiziționarea unei cinteze

Cintezele pot fi achiziționate dintr-un pet shop sau de la un crescător cu reputație. Atunci când selectați o cinteză, încercați să alegeți o pasăre tânără. Pasărea vioaie și atentă este mult mai probabil să fie o pasăre sănătoasă. Puii hrăniți din mână nu sunt foarte ușor de găsit și procurat, dar sunt mai bune păsări de companie, deoarece ei au avut parte de o oarecare socializare cu oamenii. După achiziționarea noii dvs. păsări, prezentați-o pentru a fi examinată de către un medic veterinar familiarizat cu păsările.

Asistența medical-veterinară

Cintezele au nevoie de controale medical-veterinare de rutină, regulate. Medicul dvs. veterinar poate efectua o examinare fizică (consult), toaletarea (ajustarea ciocului, unghiilor sau a aripilor după caz) și teste de laborator, atunci când situația o impune. În timpul acestor controale bianuale, pot fi identificate și corectate problemele de sănătate, alimentație și întreținere. Controalele veterinare ajută la prevenirea bolilor și la menținerea unei relații sănătoase și de lungă durată între dvs. și pasărea dvs.

Culori Sute de varietăți, culori și nuanțe

Sexarea (Stabilirea sexului) La multe specii, sexele au aspect similar

Greutatea corporală În medie, 10-35 grame

Mărimea În medie, 7,5-15 cm în lungime

Speranța de viață 4-6 ani (maxim 17 ani)

Alimentația Consultați-vă cu medicul dvs. veterinar; de asemenea, puteți consulta materialul „Cintezele – Hrănirea

Reproducerea Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 2-3 luni

Mărimea cuibului 3-7 ouă care vor ecloziona în 12-14 zile; puii părăsesc cuibul în 2-3 săptămâni

Culoarea ouălor variază de la o specie la alta, dar, adesea, ele au o culoare albă sau crem

Cuștile (Coliviile) Minim 30 cm x 30 cm x 60 cm; ele o duc mai bine în cuștile mari în care au mult spațiu să zboare

10 Modalități de a vă Proteja Animăluțul de Companie în Această Iarnă

Ponturi pentru Iarnă Iarna este timpul minunatelor sărbători ale Crăciunului, vremii rece și a peisajelor pitorești. Este, de asemenea, o perioadă de pericole potențiale și specifice. Aici vă sunt prezentate zece modalități de a vă proteja animăluțul de companie în această iarnă. 1. Protejați-vă animăluțul de companie de arsuri. Iarna este perioada din an în care este cel mai probabil să se producă incendii. Acordați o atenție deosebită monitorizării sobelor cu lemne, radiatoarelor și altor surse de încălzire, astfel evitând ca animăluțele dvs. să sufere arsuri. Rășinile incandescente pot ajunge în blana animăluțului dvs. sau acesta, din curiozitate, poate fi tentat să atingă suprafețele fierbinți. Asigurați-vă că detectorii pentru fum au baterii noi și luați în considerare și animăluțele de casă atunci când creați un plan de evacuare în caz de incendiu. 2. Utilizați cu grijă lumânările. Adesea, lumânările fac parte din ambianța de iarnă. Lumânările sunt, de asemenea, una dintre principalele cauze ale incendiilor. Ele pot fi dărâmate de pisici în timpul săriturilor, de câini în timpul alergării sau de mișcările cozii. Asigurați-vă că lumânarea este protejată de un abajur, astfel încât animăluțul să nu se poate arde. Nu părăsiți camera în care a rămas o lumânare aprinsă. 3. Plasați un autocolant de avertizare pentru pompieri pe fereastra casei dvs. Incidentele neplăcute sau chiar dezastruoase provocate de foc sunt în apogeul lor în timpul lunilor de iarnă. Plasați un autocolant pe ferestrele casei dvs. pentru a avertiza pompierii că există animăluțe de companie înăuntru. Puteți, de asemenea, să faceți propriile dvs. semne de avertizare. Puteți nota de exemplu „Atenție pompieri – animăluțele de companie în interior” și de asemenea puteți indica și numărul și tipul animăluțelor (de exemplu, 2 câini și 1 pisică). Toate însemnele pe care alegeți să le faceți trebuie să fie vizibile cu ușurință și lizibile. 4. Aveți o grijă deosebită cu antigelul. Cumpărați antigel care să nu conțină etilenglicol. Antigelul este foarte toxic datorită compusului său chimic. Este dulce și gustos pentru animăluțele de casă și letal, chiar în cantități reduse. Cumpărați mărci de antigel care nu conțin etilenglicol și asigurați-vă că toate produsele auto de dezghețare pe care le aveți sunt depozitate în condiții de siguranță și departe de animăluțele dvs. de companie. Chiar și antigelul care nu conține etilenglicol este toxic în cantități mari. 5. Claxonați! Pisicile se cuibăresc adesea la motoarele calde ale automobilelor în timpul iernii, astfel putând suferi leziuni severe de la cureaua ventilatorului atunci când motorul este pornit. Prin acționarea claxonului înainte de pornirea motorului puteți speria pisicile îndepărtându-le și evitând adevărate tragedii. 6. Preveniți degerăturile. Degerăturile sunt leziuni produse asupra țesuturilor, care apar atunci când un animal este expus temperaturilor de îngheț (adesea acompaniate și de vânturi puternice). Mențineți-vă animăluțele la căldură – oferiți-le un adăpost cald în interiorul casei. Reduceți la minimum expunerea la temperaturi scăzute, mai ales în cazul animăluțelor de companie care sunt obișnuite să stea în principal în climate calde sau în interior. Pentru câinii crescuți afară, în aer liber este important să le puneți la dispoziție un culcuș bun și cuști călduroase. Temperaturile extrem de reci sunt intolerabile chiar și pentru cele mai rezistente animale de companie. Când temperatura scade sub 00C, gândiți-vă să-i permiteți animăluțului dvs. să-și petreacă măcar o parte din timp în casă. Luați în considerare și posibilitatea adăugării unei uși speciale pentru câini la ușa garajului sau a pivniței pentru a-i oferi posibilitatea animăluțului dvs. să se ferească de temperaturile extreme de afară. 7. Aveți o grijă deosebită în apropierea acumulărilor de apă. Fiți atenți în apropierea lacurilor înghețate și a altor acumulări de apă, deoarece zonele cu gheață subțire le pot permite animăluțelor să fie prinse sub stratul gros de gheață. Țineți-vă animăluțele de companie în lesă și nu le permiteți să se aventureze pe gheață. 8. Protejați-le picioarele animăluțelor dvs. de companie. Zăpada și gheața, adesea, atrag după ele sarea grunjoasă pe trotuare și șosele. Ștergeți temeinic zăpada și gheața de pe picioarele animăluțului dvs. – curățați-l cu atenție și între degete – după plimbările în aer liber. În mod special, nu uitați să curățați labele de carbonatul de calciu sau de clorura de calciu, ambele putând provoca vărsături și diaree, dacă animăluțul le linge. 9. Oferiți-le apă proaspătă. Asigurați-vă că animăluțele dvs. pe care le creșteți afară, în aer liber au la dispoziție o cantitate suficientă de apă proaspătă. Puteți cumpăra din pet-shop-uri vase speciale care nu îngheață sau puteți schimba apa după cum este necesar în funcție de temperatura mediului ambiant. 10. Evitați problemele asociate monoxidului de carbon. În timpul lunilor mai reci, variate surse de încălzire sunt utilizate pentru a ne încălzi pe noi sau pe animăluțele noastre. Asigurați-vă că aceste aparate sunt în bună stare de funcționare. Animăluțele de companie stau mai mult acasă decât oamenii, astfel că ele pot fi afectate de monoxidul de carbon înainte ca dvs. să sesizați vreo problemă. Animăluțele ținute în garaj prezintă, de asemenea, riscul de a se intoxica cu monoxid de carbon, dacă vă porniți mașina pentru a o încălzi. Asigurați-vă că garajul dvs. este dotat cu guri de evacuare și cu un sistem de ventilație în bună stare de funcționare. Plasați detectoare de monoxid de carbon în diferite camere ale casei.

sâmbătă, 18 decembrie 2010

10 Modalități de a vă Încălzi Animăluțul de Companie în Această Iarnă

Îngrijirea de Iarnă Brr! E atât de frig afară! Dacă trebuie să stați afară indiferent care ar fi motivul, foarte probabil ca de-abia așteptați să ajungeți acasă să va puneți pe voi un flanel moale și pufos și să sorbiți o ciocolata fierbinte. Dar, animăluțul dvs. de companie ce poate face pentru a se încălzi? Oare ce-i încălzește lui inima? Anumiți câini sunt mult mai afectați de frig decât alții și în special animăluțele de companie mai în vârstă și/sau cele care suferă de anumite boli, cum ar fi artrita. În acest material vă vom sugera 10 modalități de a va menține câinele cald în această iarnă. • Achiziționați rasa potrivită pentru climatul din care proveniți. În cazul în care aveți ocazia să o luați de la început, alegeți-vă o rasă făcută pentru iernile aspre, mai ales dacă locuiți în climate mai reci și dacă anticipați că vă veți petrece destul de mult timp afară alături de câinele dvs. Câinii buni pentru climatele reci sunt reprezentați de malamuții de Alaska, Husky siberieni și Chow chow-ii. Pisicile cu părul lung, de asemenea, suportă frigul mai bine, deși tuturor varietăților de pisici le merge cel mai bine în interiorul casei. • Țineți-le în interiorul căminului. Aceasta este cea mai sigură modalitate de a vă menține animăluțul de companie într-un mediu ambiant cald. Câini, chiar dacă se vor bucura de escapadele în mediul exterior sunt mult mai fericiți în interiorul căminelor lor alături de stăpânii lor. • Luați-le jachete și pulovere. Dacă în căminul dvs. este un pic mai răcoare, jachetele sau puloverele vă pot menține animăluțele de companie calde. Dacă le scoateți afară, în zăpadă (câinii mai frecvent decât pisicile), este recomandat să alegeți niște hăinuțe care să fie acoperite cu nailon impermeabil. • Cizmulițe. Câinele dvs. își reglează temperatura corporală prin intermediul tălpilor picioarelor sale (precum și cu ajutorul limbii, bineînțeles). Atunci când merge prin zăpadă, cizmulițele îl pot ajuta pe animăluțul dvs. să-și mențină o temperatură internă de confort. Acestea îl vor proteja, de asemenea, de sarea sau alte produse folosite pentru topirea gheții. • Verificați temperatura mediului ambiant înainte de a ieși afară. Iarna, la fel ca și vara, temperatura poate fi mult mai scăzută, respectiv, mai ridicată decât indică termometru. Verificați temperatura și coeficientul de răcire al vântului pentru a evita ca animăluțul dvs. să se aleagă cu o răceală. • O locuință exterioară corespunzătoare. Dacă câinele dvs. își petrece o mare parte din timp afară, asigurați-vă că acesta are adăpostul potrivit. Cușca lui are trebui să aibă acoperișul înclinat, să fie izolată și să beneficieze chiar și de un sistem de încălzire, mai ales dacă animăluțul dvs. își petrece tot timpul afară. • Culcușul. Podeaua cuștii animăluțului dvs. ar trebui să fie situată la cel puțin 7,5 cm înălțime de solul rece pentru a evita curenții de aer. Platformele joase confecționate din lemn moale sau dintr-un cadru de aluminiu acoperite cu o prelată sunt binevenite pentru animăluțele dvs. • Oferiți-le mai multă mâncare. Câinii utilizează mai multe calorii în timpul iernii în încercarea de a se menține calzi. Din acest considerent hrăniți-i cu o cantitate un pic mai mare de hrană în lunile de iarnă, mai ales dacă ei își petrec mult timp afară. • Folosiți sticlele cu apă fierbinte sau discurile care se pot lipi pe lângă corpul animalului. Dacă în casa dvs. este răcoare, vă puteți încălzi animăluțul de companie utilizând o sticlă cu apă fierbinte pe care o veți plasa sub păturica lui sau chiar un disc care poate fi dispus sub culcușul companionului dvs. și care se încălzește într-un cuptor cu microunde și se menține cald pentru câteva ore. • Nu uitați de „tratamentele” speciale ocazionale și de frecatul de burtică. Nimic nu va încălzi suflețelul câinelui dvs. mai mult decât o mângâiere sau o mâncărică specială, așa că oferiți-i-le pe ambele.

miercuri, 15 decembrie 2010

Cauzele și Diagnosticul Problemelor de Comportament

Ce determină un animăluț să nu se comporte așa cum ar trebui? Problemele de comportament se pot datora cauzelor medicale sau comportamentale, sau ambelor. Un istoric clinic, examinarea fizică și testele de diagnostic vor ajuta la determinarea existenței sau nu a afecțiunilor medicale subiacente care contribuie la apariția problemei.
„Deși poate exista o singură cauză pentru o problemă de comportament, aceasta este adesea efectul combinat al mediului și al învățării.”
Deși poate exista o singură cauză pentru o problemă de comportament, aceasta este adesea efectul combinat al mediului și învățării asupra sănătății mentale și fizice a animăluțului care determină comportamentul. De exemplu, animăluțului căruia îi este teamă de copii poate deveni mai reactiv, irascibil și agresiv, așa cum afecțiunile de tipul problemelor dentare, artritei sau a unei infecții fac animăluțul mai neliniștit și sensibil datorită durerii sau mai puțin activ. Un alt exemplu este pisica care a intrat în contact cu alte pisici care-i colindă teritoriul, dar care nu va începe să-și marcheze teritoriul numai atunci când a dezvoltat o glandă tiroidă hiperactivă la vârsta de 10 ani. Corectarea problemei tiroidiene sau administrarea analgezicelor, precum și tehnicile de modificare a comportamentului pot rezolva o parte din aceste probleme. Care sunt câteva dintre cauzele comportamentale ale comportamentului inadecvat? Orice schimbare în mediul de viață sau în rutina zilnică poate contribui la apariția problemelor de comportament. De exemplu, modificările programului, un nou membru al familiei (copil, soț(ie)), mutarea, îmbolnăvirea sau rănirea unui membru al familiei, pierderea unui membru al familiei sau a altui animăluț de companie, apariția unui nou animăluț de companie pot avea un impact dramatic asupra comportamentului. Modificările medicale sau degenerative asociate fenomenului de îmbătrânire pot determina animăluțul de companie să devină chiar mai sensibil la aceste schimbări de mediu.
„Învățarea joacă, de asemenea, un rol important în aproape orice problemă de comportament.”
Învățarea (de exemplu, recompensarea, motivația, pedeapsa) joacă, de asemenea, un rol important în aproape orice problemă de comportament. Atunci când acțiunile unui animăluț de companie au consecințe neplăcute (de exemplu, pedeapsa), șansele de a repeta acest comportament se vor reduce. Pedeapsa poate fi aplicată pentru ceva neplăcut și eliminată pentru ceva bun (de exemplu, mângâierea încetează dacă mai repeți acel comportament). Dacă un comportament este urmat de consecințe plăcute, cum ar fi obținerea hranei, atenției sau afecțiunii (recompense), este foarte probabil ca acest comportament să fie unul repetitiv (întărire pozitivă). Aceste consecințe ar putea fi oferite în mod involuntar de către proprietari, ca atunci când proprietarul oferă o recompensă în urma unui comportament sau animăluțul și-o obține singur în urma acțiunilor lui (ca atunci când animăluțul își primește delicatesa preferată rostogolindu-și jucăria-hrănitor). Deși în practică scopul este acela de a utiliza recompensele pentru încurajarea comportamentului dorit, multe dintre comportamentele nedorite sunt încurajate tocmai datorită recompenselor. Exemple de astfel de recompense sunt reprezentate de proprietarul care-i permite câinelui accesul în casă pentru a-l determina să nu mai latre sau de câinele care-și „procură” resturile din gunoi. O altă formă foarte puternică de învățare este cea a întăririi/motivației negative în care comportamentul animăluțului de companie este susținut deoarece ceva fie plăcut, fie neplăcut a fost eliminat. Acesta ar putea fi cazul în care un câine manifestă reacții agresive și stimulul (persoana, alt animăluț) se retrage. Poate fi dificil de stabilit ce ar putea susține un comportament, dar dacă un comportament este în curs de desfășurare, atunci (din perspectiva animăluțului de companie) motivația sau susținerea acționează în direcția menținerii comportamentului-problemă. Ce rol au genetica și experiența/suferința timpurie în dezvoltarea problemelor de comportament? Unele dintre cele mai importante cauze ale problemelor de comportament sunt factorii genetici și de mediu, iar aceștia ar putea fi dificil de corectat. Factorii genetici pot influența sau chiar dicta răspunsul animăluțului de companie la stimuli. Mediul în care animăluțul de companie trăiește în timpul celor mai delicate perioade de dezvoltare are un impact major asupra dezvoltării comportamentale și a personalității. Cele mai delicate perioade sunt reprezentate de a) perioada de socializare de la 3 la 12 săptămâni; b) experiențele prenatale și neonatale și c) socializarea secundară și dezvoltarea până la maturitate. Lipsa de stimulare/încurajare, lipsa de manipulare, mângâiere, atenție și afecțiune, lipsa de expunere, socializarea insuficientă și în mod special, întâmplările stresante sau traumatizante în timpul acestor perioade pot avea un impact major asupra comportamentului animăluțului de companie. Ce teste pot fi efectuate pentru a determina o cauză comportamentală? Un istoric bun (cât mai complet și mai detaliat) este unul dintre cele mai importante mijloace de determinare a cauzei unei probleme de comportament. Acesta implică o analiză în profunzime a istoricului medical și comportamental al animăluțului, incluzând orice formă de educare sau dresaj, precum și circumstanțele care însoțesc problema ca atare. Interacțiunile (relaționările) zilnice cu animăluțul de companie și orice modificare a programului trebuie să fie analizate.
„Nu putem întreba animăluțul de companie cum se simte sau dacă ceva-l doare.”
Adesea, evenimentul care precipită modificarea comportamentului poate fi diferit de cel care-l menține. În cazul în care puteți surprinde problema într-o înregistrare video, aceasta poate fi un element valoros de diagnostic pentru medicul veterinar. Poate cel mai important element în determinarea cauzei problemei și stabilirea testelor de diagnostic necesare vor fi semnele clinice pe care le relatați. Având în vedere că nu putem întreba animăluțul cum se simte sau dacă ceva-l doare, medicul veterinar va trebui să afle de la dvs., proprietarul de animăluț de companie, toate semnele pe care animăluțul dvs. le prezintă, atât medicale, cât și comportamentale. Apoi, pe baza istoricului furnizat de dvs., problemelor de sănătate anterioare, a oricărei medicații pe care animăluțul dvs. ar putea-o primi și a rezultatelor examinării fizice, s-ar putea justifica efectuarea unor teste de diagnostic suplimentare. Un diagnostic final al unei cauze comportamentale se poate face numai după ce toți factorii medicali au fost excluși. Ce afecțiuni medicale pot cauza sau contribui la dezvoltarea problemelor de comportament? O diminuare a auzului, văzului sau a altor organe de simț ale animăluțului de companie, disfuncția de organe (de exemplu, bolile de ficat sau de rinichi), bolile hormonale, bolile care afectează sistemul nervos, bolile tractului urinar (infecțiile, tumorile sau pietrele), orice boală sau stare care ar putea provoca durere sau disconfort, precum și problemele care afectează mobilitatea animăluțelor de companie, toate pot cauza sau contribui la apariția problemelor de comportament. a) Orice stare sau afecțiune care duce la o intensificare a durerii sau a disconfortului poate avea ca rezultat iritabilitatea crescută, accentuarea anxietății sau fricii de a fi atins sau abordat și în ultimul rând creșterea agresivității.
„Dacă aceste manifestări agresive reușesc să îndepărteze/elimine cu succes „amenințarea”, comportamentul este susținut.”
Dacă aceste manifestări agresive reușesc să îndepărteze/elimine cu succes „amenințarea” (așa cum se întâmplă de obicei), comportamentul este susținut. Afecțiunile medicale care afectează urechile, glandele anale, dinții și gingiile, oasele, articulațiile sau spatele (discurile intervertebrale) sunt unele dintre cele mai frecvente cauze ale durerii și disconfortului. În cazul în care mobilitatea animăluțului de companie este afectată, acesta poate deveni din ce în ce mai agresiv, alegând să amenințe și/sau să muște, mai degrabă decât să se retragă. O diminuare a mobilității ar putea, de asemenea, să afecteze urinarea și defecarea prin reducerea capacității animăluțului de companie de a-și mai utiliza zona (locurile) de eliminare. b) Disfuncțiile senzoriale: Animăluțele de companie cu un văz sau auz diminuat pot prezenta o capacitate redusă de a detecta și identifica stimulii externi și pot începe să răspundă diferit la comenzi, sunete sau imagini. Declinul senzorial este mult mai probabil să fie observat la animăluțele vârstnice. c) Bolile organelor interne, cum ar fi rinichii sau ficatul pot cauza o serie de modificări de comportament, în primul rând datorită metaboliților toxici care se acumulează în sânge. Declinul și disfuncția organelor sunt mult mai frecvent întâlnite la animăluțele vârstnice. Orice afecțiune medicală care determină o frecvență crescută a urinării sau controlul redus asupra eliminării urinei, cum ar fi bolile rinichilor, o infecție a vezicii urinare, pietrele de la nivelul vezicii urinare sau leziunile neurologice pot duce la o creștere a murdăririi casei (animăluțul începe să-și facă necesitățile fiziologice cu predilecție în interiorul casei). În mod similar, acele probleme care afectează frecvența mișcărilor intestinului sau controlul asupra eliminării fecalelor, cum ar fi colita sau constipația, ar putea duce la determinarea animăluțului să-și facă necesitățile cu predilecție în casă. d) Bolile sistemului nervos (creier și măduva spinării) pot avea drept rezultat o serie de modificări de comportament și personalitate. Afecțiunile de tipul epilepsiei, tumorilor cerebrale, infecțiilor și bolilor imune și degenerative, toate pot afecta în mod direct sistemul nervos al câinelui sau al pisicii și, prin urmare, comportamentul acestora. La animăluțul de companie în vârstă, modificările asociate fenomenului de îmbătrânire pot avea un efect direct asupra creierului, ducând la disfuncție cognitivă și senilitate. e) Sistemul endocrin (hormonii) joacă, de asemenea, un rol critic în comportament. Supra-activitatea sau activitatea insuficientă a oricărora dintre organele endocrine pot duce la o serie de probleme de comportament. Glandele tiroide și paratiroide (de la nivelul gâtului), glanda pituitară sau hipofiza (de la nivelul creierului), glandele suprarenale (de lângă rinichi), pancreasul și organele de reproducere, toate pot fi afectate de boli sau tumori care duc la o creștere sau o diminuare a producției de hormoni. Tulburările endocrine au cele mai mari șanse să apară la animăluțele de companie vârstnice. f) Procesul de îmbătrânire este asociat cu modificări progresive și ireversibile ale sistemelor organismului. Deși aceste modificări sunt adesea considerate a fi individuale, animăluțul de companie vârstnic este rareori afectat de o singură boală, ci mai degrabă prezintă diferite grade de boli și disfuncții de organe. Declinul cognitiv și senilitatea au fost, de asemenea, identificate la câinii și pisicile vârstnice (A se vedea materialul Problemele de comportament ale animăluțelor senioare). Ce teste trebuie să fie efectuate pentru a stabili dacă problema de comportament a animăluțului meu de companie se datorează unei afecțiuni medicale? a) Istoricul clinic și examinarea fizică: Evaluarea începe cu istoricul clinic și examinarea fizică.
„Istoricul pe care dvs. îl furnizați poate fi singura modalitate de a determina dacă există modificări comportamentale sau medicale.”
Rețineți faptul că istoricul pe care dvs. îl furnizați poate fi singura modalitate de a determina dacă există modificări comportamentale sau medicale. Aveți în vedere să menționați orice modificare/schimbare sau problemă pe care ați sesizat-o în comportamentul animăluțului dvs. de companie, indiferent de cât de minoră vi s-ar părea aceasta. Pe baza semnelor pe care dvs. le relatați și a descoperirilor examinării, testele de laborator și o examinare mai amănunțită, cum ar fi cea neurologică sau testarea senzorială, pot fi necesare. Pentru unele dintre aceste teste animăluțul dvs. poate necesita o trimitere către un specialist. b) Tratamentul medical, chirurgical, dietetic și farmacologic: Înainte de începerea terapiei comportamentale, orice problemă medicală care a fost diagnosticată trebuie să fie tratată. O schimbare a dietei sau medicația de probă (diagnostic terapeutic - se administrează o medicație specifică pentru o anumită afecțiune, iar în cazul în care aceasta din urmă se remite, se obține confirmarea diagnosticului) pot fi un aspect important în diferențierea unei cauze comportamentale de una medicală (cum ar fi o hrană de probă sau o cură de steroizi care ar putea fi utilizate pentru a exclude o cauză alergică primară, ascunsă). Intervenția chirurgicală poate fi indicată atunci când este diagnosticată o tumoră sau atunci când castrarea este recomandată pentru a reduce comportamentele masculilor influențate sexual. Medicul dvs. veterinar poate iniția tratamentul medical și comportamental în cazul problemelor de comportament de lungă durată. Una sau mai multe serii de medicamente și suplimente speciale pentru corijarea comportamentului se pot dovedi utile sau necesare în funcție de tipul, intensitatea și gravitatea tulburării de comportament (A se consulta materialele Tratamentul comportamental medicamentos și Medicația complementară în comportament).

10 Afecțiuni Frecvente ale Pisicilor Senioare

Problemele Pisicii Senioare
Cândva, cineva spunea că pisicile nu îmbătrânesc; ele devin din ce în ce mai rafinate și mai înțelepte. Oricum, pe măsură ce trece timpul, mustăcioasele noastre pot dezvolta anumite boli. Fiind puși în temă cu problemele specifice ale pisicilor vârstnice, puteți fi un tutore mai educat și mai pregătit pentru companionul dvs. aflat în procesul de îmbătrânire. Este important ca pisica dvs. vârstnică să beneficieze periodic de asistență medical-veterinară și examinări pentru a o menține sănătoasă. Iată câteva dintre bolile cel mai frecvent diagnosticate, cunoscute ca având potențialul de a provoca suferință pisicilor în vârstă: Probleme nutriționale. Obezitatea este o problemă foarte comună și gravă la pisica vârstnică. Aceasta se corelează direct cu o longevitate scăzută și poate contribui la apariția și a altor probleme. Pisicile supraponderale sunt mult mai predispuse să devină diabetice, să sufere de boala hepatică (lipidoza hepatică) sau boala tractului urinar inferior a felinelor. Regimul alimentar adecvat este o parte importantă a îngrijirii atunci când vine vorba de pisica dvs. senioară, mai ales că este ceva pe care-l puteți controla. Boli dentare. Boala dentară și gingivita (inflamația gingiilor) sunt descoperiri obișnuite la pisica în vârstă. Bolile dentare netratate duc la pierderea dinților și pot servi ca rezervor de infecție pentru restul organismului, care prezintă un risc pentru alte sisteme din organism. Boala renală. Boala renală este o afecțiune frecvent diagnosticată la pisica vârstnică. În cazurile în care insuficiența renală este depistată precoce și cu ajutorul tratamentului și dietei specifice, multe pisici se pot simți bine. Insuficiența renală este unul dintre motivele principale pentru care medicii veterinari recomandă analizele de sânge de control la pisicile în vârstă. Hipertiroidismul. Hipertiroidismul este o altă boală obișnuită a pisicilor vârstnice. Glanda tiroidă devine hiperactivă, adesea, datorită unei tumori, iar pisica se îmbolnăvește destul de grav. Există mai multe opțiuni de tratament accesibile, care o pot ajuta pe pisica dvs. să-și redobândească starea de sănătate și să trăiască o viață mai lungă. Diabetul. Spre deosebire de oameni, majoritatea pisicilor diabetice nu pot fi menținute numai pe o dietă specifică. Injecțiile cu insulină zilnice sunt, de obicei, necesare. Ocazional, medicamentele administrate pe cale orală și dieta pot ameliora nivelul glucozei din sânge, fără a fi nevoie de preparatele injectabile. Hipertensiunea. Pisicile cu hipertensiune arterială (tensiune arterială ridicată) netratată pot dezvolta semne grave de boală, cum ar fi orbirea bruscă sau boli cardiace. Uneori, boala renală subiacentă sau hipertiroidismul sunt cauzele hipertensiunii. Tratamentul este disponibil și poate ajuta la îmbunătățirea sănătății pisicii dvs. Boala cardiacă. Cea mai comună boală cardiacă întâlnită la pisica senioară este cardiomiopatia hipertrofică (mărirea și slăbirea mușchiului cardiac). Această afecțiune este adesea asociată cu hipertiroidismul sau hipertensiunea arterială. Depistarea precoce a bolii cardiace, tratarea tulburărilor subiacente și terapia corespunzătoare pot încetini progresia bolii cardiace. Boala inflamatorie a intestinului. Boala inflamatorie a intestinului este asociată cu vărsături și diaree. Uneori această boală este asociată cu inflamația ficatului (hepatita) sau cea a pancreasului (pancreatita). Pentru această afecțiune există tratament și majoritatea pisicilor se pot însănătoși atunci când beneficiază de medicația și dieta adecvată. Tumorile pielii. Nodulii și umflăturile sunt frecvent întâlnite la pisica vârstnică. În funcție de mărimea, localizarea și rezultatele aspirației (examen biopsic), medicul dvs. veterinar poate recomanda extirparea uneia sau a multor formațiuni de la nivelul pielii. În cazul în care nu sunt extirpați, nodulii vor trebui să fie monitorizați îndeaproape în ceea ce privesc orice modificări în dimensiune, formă sau consistență. Cancerul. Din păcate, cancerul este o problemă majoră cu care se confruntă pisica senioară. Limfosarcomul este cel mai comun tip de cancer la pisică. Nu toate cancerele trebuie să fie neapărat fatale. Intervenția chirurgicală, chimioterapia, chiar și radioterapia sunt disponibile pentru a prelungi în mod semnificativ calitatea vieții rămase a pisicii dvs. sau pentru a duce la vindecarea acesteia. Prognosticul depinde de tipul și localizarea cancerului. Alte probleme. Pe măsură ce pisicile înaintează în vârstă, organele lor, de asemenea, îmbătrânesc și se uzează și nu mai funcționează așa cum o făceau altădată. Diferitele boli hepatice sunt frecvente la pisicile vârstnice, incluzând sindromul ficatului gras (steatoza hepatică) și ciroza. O altă problemă a pisicilor vârstnice este potențialul de a dezvolta anemie. Indiferent dacă este asociată bolii renale, cancerului, bolilor cronice sau tulburărilor primare ale măduvei osoase, anemia poate face ca pisica dvs. să devină extrem de slăbită și, fără tratament, poate deveni atât de gravă încât ajutorul medical de urgență este necesar și iminent.

marți, 14 decembrie 2010

Nu rămâneți indiferenți

E dimineață.. nimic neobișnuit… mă trezesc ca în fiecare dimineață…. „copiii” mă așteaptă entuziaști la marginea patului..e timpul pentru plimbărica de dimineață… îi pregătesc laptele Letiției, mă arunc în duș și în 10 minute sunt pe ușă afară cu „patrupezii”…. ieșim pe ușa blocului și dăm cu nasul de gerul de afară.. iarba scârțâie sub picioarele și, respectiv, labele noastre.. bălțile de apă de pe aleile parcului sunt adevărate oglinzi… ne facem cale spre țarcul pentru animăluțele de companie.. entuziasmul se accentuează pentru că este momentul în care suntem eliberați din lese…. ne agităm, schimbăm câteva vorbe cu alți căței, cu unii ne certăm..nimic neobișnuit… scopurile au fost atinse, dar ne permitem „luxul” să mai zăbovim preț de câteva minute pentru un maraton.. ce ne mai place să alergăm….admirăm doi porumbei chirciți unul în celălalt care-și iau zborul imediat ce le este invadată intimitatea… mă gândesc…..„Păsările astea sunt ale nimănui, cine le-o fi îngrijind dacă li se întâmplă ceva… oare lor nu le-o fi frig, n-or degera pe vremea asta??”… Nici nu apuc să-mi termin cugetarea că din înălțimea unui fag văd cum se face una cu pământul o „jucărie” din cârpe… sunt convinsă ce e.. acum mai rămâne să văd cum ajung la ea fără să atrag atenția „copiilor” care ar putea s-o rănească din neatenție… misiune îndeplinită… porumbelul e „subtilizat” sub jachetă… Lipici și Hera mă flanchează pe-o parte ca și cum ar fi niște gărzi de corp și pornim în pas agitat spre casă… pe drum îmi fac tot felul de griji: „sper să nu se fi rănit în cădere… singura lui problemă să fie amorțeala datorată înghețului că asta se rezolvă cât ai zice pește”… în sfârșit ajung în casă… aparent nu are nicio leziune externă.. să sperăm că nici internă… îmi fac planul de bătaie… clar îl iau cu mine la cabinet să pot sta cu ochii pe el… momentan totul decurge conform planului… „copiii” au mâncărică și apă în castroane, hamsterul e mulțumit în căsuța lui… broscuțele țestoase își fac îmbăierea de dimineață.. rucsacul Letiției e gata… porumbelul e pus în dispozitivul de transport (o șapcă din lână :)))… ziua poate să înceapă… sperăm cu dreptul, deși e o zi de 13 (în care apropo, de obicei, evit să ies din casă)… o lăsăm pe Leti la creșă și în 10 minute suntem la cabinet….. porumbelul meu în sfârșit stă pe picioarele lui…. S-a dezmorțit !!! Ce minuni poate face căldurica și câțiva mililitri de soluție rehidratantă…. Astăzi e pacientul privilegiat care stă singur într-o întreagă sală.. e ora 12… m-apropii încet, încet de el.. nu vreau decât să-i mai dau un pic de soluție… nicio șansă… mi-e imposibil să-l prind.. voinicul meu zboară, zboară… nu-mi vine să cred, piticul acesta, acum 3 ore stătea ciufulit și inert într-un loc și acum își dă în vileag aptitudinile de mare zburător.. mai rămânea un singur lucru de făcut.. să-l duc de unde l-am luat la confrații lui.. credeți că a fost posibil?!? Nicidecum… nu s-a mai suportat închis nici măcar o jumătate de oră… l-am eliberat acum un sfert de oră, n-a mai așteptat să-l duc acasă...:(( Îmi închei pledoaria în speranța că va trece iarna în siguranță și-și va găsi drumul spre casă… un eveniment care a debutat trist, s-a încheiat cum nu se putea mai bine…. un gest simplu a fost recompensat cu cea mai mare satisfacție…

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Topul animăluțelor de companie potrivite stilului dvs. de viață

Pentru „păsările de noapte”, celibatari și voiajori
Lucrezi în ture alternative într-o fabrică și te întorci acasă dimineața devreme. Nu ești încă gata să-ți pui capul pe pernă și să adormi; îți trezești câinele pentru a vă juca un pic, dar el se uită la tine cu ochii înroșiți și încețoșați de somn. Este mai mult decât evident că el doar se preface că ar fi încântat și că ar prefera mai degrabă să viseze că aleargă după un frisbee decât să facă acest lucru în realitate. Câteva ore mai târziu, amicul tău este odihnit și gata să se joace afară în aer liber și în razele soarelui, dar tu ai reușit să adopți câte ceva de la stilul de viață al unui vampir și imediat ce mijește de ziuă, tu dormi dus. Acea lampă mare, strălucitoare și insistentă pe care noi o numim soare este prea nemiloasă la orele amiezii. Stilurile voastre de viață sunt în mod clar desincronizate. Dacă te gândești să-ți iei un animăluț de casă, unul dintre primele lucruri pe care ar trebui să le iei în considerare este stilul tău de viață. Animăluțele au nevoi emoționale, profunde la fel ca și noi oamenii. Acest lucru nu înseamnă ca ești nevoit să asculți nefericirile din viețile prietenilor tăi, ci vrea să spună că trebuie să dispui de timp pentru a-ți îndeplini obligațiile față de animăluțul tău. Locul în care locuiești este, desigur, un factor important în decizia ta. Un apartament închiriat într-un bloc este posibil să nu-ți ofere posibilitatea de a crește un câine dacă, de exemplu, proprietarul nu-ți permite acest lucru. Altfel, este posibil să te găsești în situația în care ești forțat să alegi între a te muta sau a renunța la animăluțul tău. Din păcate, multe persoane aleg să renunțe la animăluțul lor abandonându-l pe stradă sau într-un adăpost, caz în care exista puține șanse ca el sau ea să fi adoptați înainte de a fi eutanasiați. Din considerentele menționate anterior este o idee mult mai bună să-ți alegi un anumit tip de animăluț de companie care să se potrivească stilului tău de viață. Acest lucru ar putea însemna că te poți gândi să-ți alegi un tip de companion, altul decât un câine, o pisică sau alt animăluț cu grad de întreținere relativ ridicat. Din fericire, există o multitudine de opțiuni care-ți vor permite să-ți îmbini stilul propriu de viață cu cel al unui companion adecvat. Următoarea lista este departe de a fi atotcuprinzătoare, dar vă poate oferi câteva idei asupra lucrurilor pe care ar trebui să le luați în considerare înainte de a vă achiziționa un animăluț de companie.
Pasăre de noapte
Dacă lucrezi în tura de noapte sau dacă doar îți place să fi activ noaptea și să dormi toată ziua, un câine este o alegere proastă pentru un animăluț de companie. Atunci când te-ai trezit și ești activ, ceasul biologic canin ticăie că este ora să tragă un pui de somn, iar atunci când tu este cufundat într-un somn adânc, el e gata de plecare. Dacă sunteți o persoană cu stil de viață nocturn, gândiți-vă la una din următoarele specii: • Pisicile. Noaptea e a lor. Pisicile au capacitatea de a dormita în medie 16 ore din 24 și, în mod special, le place să se joace noaptea. Pisicile sunt, de asemenea, mult mai independente decât câinii, ceea ce le fac niște animăluțe de companie ideale pentru a conviețui în interiorul casei. • Iepurii. Aceste animăluțe liniștite și discrete, pot deveni irascibile dacă veți încerca să le manipulați în timpul zilei, atunci când ele în mod normal dorm. Iepurii sunt în cea mai bună formă dimineața sau seara târziu, astfel potrivindu-se cu obiceiurile voastre de păsări de noapte. • Gerbilii, hamsterii și aricii. Aceste mici mamifere sunt, în general, active în timpul nopții. • Peștii. Ce poate fi mai relaxant după o noapte de muncă decât un acvariu cu pești?!? Serenitatea acestor animăluțe vă poate oferi un punct de echilibru în viețile voastre agitate.
Colegi de cameră în permanentă schimbare
Prima întrebare pe care ar trebui să i-o adresezi potențialului tău coleg de cameră sau apartament este dacă lui sau ei îi plac câinii, pisicile, păsările, etc. Fiți precauți și adresați-i întrebări suplimentare în legătura cu experiența lui sau a ei cu animăluțele de companie. Multe persoane spun ca le plac animăluțele doar din disperarea de a-și găsi un cămin. Abia când e poate prea târziu, veți constata că aceștia, în realitate, nici măcar nu suportă să vă vadă animăluțul. Întotdeauna solicitați referințe de la potențialii colegi de apartament. Fenomenul de schimbare permanentă a colegului de apartament le poate da bătaie de cap unora dintre câini, așa că poate ar fi mai bine să mai așteptați până aveți un domiciliu stabil și propriu înainte de a vă lua un câine. • Pisicile. Pisicii voastre este posibil să-i placă sau nu noua persoană care intră și iese din casa ei, dar atâta timp cât spațiul ei personal nu este invadat, acest lucru nu ar trebui să fie o problemă. Ținând cont de aceste circumstanțe, potențialul vostru coleg de apartament ar trebui să aibă puțină răbdare; pisicile vor vrea să exploreze absolut tot ce se găsește pe domeniile lor, inclusiv camera colegului vostru. • Canarii, cintezele, perușii și majoritatea mamiferelor mici. Aceste tipuri de animăluțe nu sunt, în general, afectate de schimbarea colegului de apartament. • Reptilele. În general, reptilele nu vor observa dacă vă schimbați colegul de apartament, dar iguana voastră poate deveni mai mult sau mai puțin nervoasă în preajma persoanelor necunoscute. • Peștii. Nici nu vor sesiza că v-ați schimbat colegul de apartament, cu excepția cazului în care acesta îi îndoapă sau îi necăjește.
Celibatari unici
Dacă sunteți celibatari, trăiți singuri și aveți un program regulat de muncă de la ora 8 până la ora 17, vă puteți bucura de tot ceea ce vă oferă viața atunci când vine vorba de alegerea unui animăluț de companie potrivit. Dar mai este un alt factor de luat în considerare: Dacă sunteți în căutarea unei relații, animăluțul vostru de companie poate avea ceva de spus atunci când vine vorba de a vp alege partenerul sau partenera. • Câinii. Stilul vostru de viață a fost făcut pentru un câine. Cu atât de multe opțiuni, nu va trebui decât să vă alegeți rasa corectă care să se potrivească stilului vostru de viață: activ, liniștit sau undeva între acestea. • Pisicile. Acest animăluț pare să se încadreze aproape în fiecare categorie și nu există niciun dubiu că pisicile sunt relativ ușor de întreținut. Animăluțe independente care se autogestionează, pisicile cer numai puțină iubire (după bunul lor plac), un loc cald lângă sau pe voi, apă proaspătă, o litieră și o hrană bună. În ceea ce privesc pisicile, mai degrabă ar trebui să căutați rasa care se potrivește personalității voastre. O pisică domestică cu părul scurt sau lung este relaxată și sociabilă, în timp ce o abisiniană este foarte activă. Deși siameza se dovedește a fi afectuoasă, ea poate fi la fel de bine și foarte guralivă. • Dihorii. Un dihor este ca un pisoi pe toată durata vieții lui – este dispus întotdeauna să se joace. Ei se încadrează undeva între cerințele unui câine și independența unei pisici, ceea ce poate fi perfect pentru stilul vostru de viață. Totuși, ei vor deveni distructivi dacă sunt lăsați singuri prea mult. Dacă sunteți genul cărora le place să călătorească, atunci reorientați-vă la un alt animăluț. • Mamiferele mici. Gerbilii, hamsterii, etc. sunt, de asemenea, bune animăluțe de companie pentru celibatari. • Păsările.
Voiajori constanți
A vă lăsa animăluțul singur, acasă, pentru o escapadă de weekend, nu înseamnă că trebuie să vă uitați și responsabilitățile. Dacă faceți călătorii frecvente, fie de plăcere, fie în scop profesional, ar trebui să vă întrebați dacă în viața voastră este loc pentru un animăluț de casă. A vă lăsa animăluțul singur acasă înseamnă a vă asigura ca toate nevoile acestuia, fizice și emoționale, sunt îndeplinite. Câinii, pisicile, păsările, dihorii și alte mamifere mici sunt alegeri proaste dacă nu stați pe-acasă. Aceste animăluțe își creează legături puternice cu îngrijitorii lor umani și suferă din cauza absenței lor prelungite. Cu toate acestea, există câteva animăluțe care o pot duce bine, cu condiția să fie bine îngrijite și să li se asigure anumite „solicitări”: • Șobolanii și șoarecii. Aceste rozătoare se descurcă bine pe cont propriu, dacă sunt găzduiți alături de semeni din aceeași specie și același sex cu care să se poată juca toată ziulica. • Peștii. Din nou, găsirea unui supraveghetor sau a unui îngrijitor de animale bun este crucială. Mulți pești mor datorită sindromului „vecinului bun” – supraalimentarea cronică. • Reptilele. • Păsările mici, precum canarii și cintezele. Acestea o duc bine atâta timp cât se află în compania confraților lor. Păsările crescute solitare pot dezvolta probleme comportamentale și de sănătate, dacă nu le veți acorda atenția cuvenită.

vineri, 3 decembrie 2010

Alergiile la pisici - Generalități

Ce sunt alergiile și cum afectează ele pisicile? Una dintre cele mai frecvente probleme care afectează pisicile este alergia. O reacție alergică sau alergia apare atunci când sistemul imunitar al pisicii „suprareacționează” sau reacționează exagerat la substanțele străine numite alergeni sau antigeni. Alergenii și antigenii sunt pur și simplu proteine străine pe care sistemul imunitar al organismului încearcă să le îndepărteze. Aceste reacții exagerate se manifestă într-unul din trei moduri: 1. Cea mai obișnuită manifestare este mâncărimea pielii, fie localizată într-o anumită zonă, fie ca reacție generalizată pe tot corpul pisicii. 2. O altă manifestare implică sistemul respirator și poate avea drept consecință apariția tusei, strănutului și a respirației șuierătoare. Uneori, aceste semne se pot asocia cu secrețiile nazale sau oculare. 3. A treia manifestare implică sistemul digestiv, având drept consecință apariția vărsăturilor, a flatulenței sau a diareei. Câte tipuri de alergii există? La pisică, există patru tipuri frecvente de alergii: de contact, la purici, alimentară și inhalatorie. Fiecare are semne clinice comune și caracteristici unice. Ce este alergia de contact și cum este tratată? Alergiile de contact sunt cele mai puțin întâlnite dintre cele patru tipuri de alergii la pisici.
„Ele determină o reacție locală la nivelul pielii la locul de contact cu o substanță agresoare (alergică).”
Ele determină o reacție locală la nivelul pielii la locul de contact cu o substanță agresoare (alergică). Exemplele de alergie de contact sunt reprezentate de reacțiile la șampoane, zgărzile anti-purici sau la anumite tipuri de așternut, cum ar fi lâna. Dacă pisica este alergică la astfel de substanțe, va exista o iritație a pielii și mâncărime la nivelul zonelor de contact. Eliminarea iritantului de contact rezolvă problema. Ca idee, identificarea alergenului poate fi o adevărată provocare în multe cazuri. Ce este alergia la purici și cum este tratată? Alergia la purici sau dermatita provocată de saliva puricilor este cea mai frecventă alergie întâlnită la pisici.
„Pisica care are o reacție alergică la purici manifestă o reacție severă, care produce prurit (mâncărime) intens atunci când saliva puricelui este inoculată în pielea acesteia.”
O pisica normală manifestă numai o iritație minoră la nivelul pielii la locul ciupiturii ca răspuns la mușcătura de purice. Pisica alergică la purici, pe de altă parte, va prezenta o reacție pruriginoasă (care provoacă mâncărime) severă atunci când saliva puricelui este inoculată în piele. O singură pișcătură provoacă o mâncărime atât de intensă încât pisica se poate scărpina sau mușca în mod insistent până când rămâne fără o mare parte din păr și-și creează leziuni severe la nivelul pielii. Adesea, va fi sesizată prezența rănilor deschise sau a crustelor pe piele, având drept consecință o infecție bacteriană secundară a pielii (piodermită). Zona cea mai frecvent afectată este cea a crupei (zona cuprinsă între regiunea lombară și baza cozii) sau baza cozii. În plus, pisica poate avea numeroase cruste mici în jurul capului și al gâtului. Aceste cruste sunt adesea cunoscute ca dermatita miliară, un termen care a fost creat deoarece crustele arată ca niște semințe de mei. Cel mai important tratament în cazul alergiei la purici este acela de a elimina toți puricii. Prin urmare, controlul strict al puricilor (tratamentul antiparazitar) este elementul-cheie în succesul tratamentului. Din păcate, acesta poate fi o adevărată provocare în climatele calde și umede în care o nouă populație de purici își poate face apariția la fiecare 14-21 de zile. Produsele anti-purici aplicate local (de exemplu, pipetele spot-on) cu o frecvență lunară pot ucide puricii înainte ca aceștia să aibă posibilitatea de a vă mușca pisica. Atunci când controlul strict al puricilor nu este posibil, injecțiile cu corticosteroizi, cu care probabil mulți dintre dumneavoastră sunteți familiarizați sub denumirea de „cortizon” sau „injecții cu antiinflamatorii”, pot fi utilizate pentru a bloca reacția alergică și a oferi o calmare imediată a mâncărimii. Adesea, aceste injecții se pot dovedi a fi o parte absolut necesară a tratamentului inițial pentru alergiile la purici. Din fericire, pisicile par să fie oarecum mai rezistente la efectele secundare negative ale steroizilor decât alte specii de mamifere. În cazul în care dermatita alergică la purici se complică cu o infecție bacteriană secundară a pielii, vor trebui să fi utilizate niște antibiotice adecvate, în general, timp de 2-4 săptămâni. Ce este alergia inhalatorie sau atopia și cum se tratează? Alergia inhalatorie (prin inhalație) sau atopia este estimată a fi al treilea cel mai frecvent tip de alergie la pisici. Aceasta este uneori cunoscută ca „alergia sezonieră” atunci când este vorba de exemplu de polen.
„Majoritatea pisicilor care au alergie inhalatorie sunt alergice la mai mulți alergeni.”
Pisicile pot fi alergice la toți alergenii inhalatori la care sunt alergici și oamenii. Aceștia sunt reprezentați de polenul de copaci (cedru, frasin, stejar, etc.), polenul de iarbă (în special, iarba de Bermude), polenul de buruieni (rugina, etc.), mucegaiurile și acarienii de praf din mediul casnic. Multe dintre aceste alergii apar sezonier, așa cum se întâmplă în cazul alergiilor provocate de polenul de iarbă, cedru sau rugina. Cu toate acestea, altele sunt prezente în permanență alături de noi, cum ar fi mucegaiurile și acarienii prafului din casă. Atunci când oamenii inhalează acești alergeni, alergia va fi manifestată sub forma unei probleme respiratorii. Ca idee, atopia este uneori numită „febra fânului”. Reacția primară a pisicii la atopie este mâncărimea severă și generalizată. Majoritatea pisicilor care au o alergie inhalatorie sunt alergice la mai mulți alergeni. În cazul în care numărul de alergeni este mic și aceștia sunt prezenți sezonier, mâncărimea poate dura doar câteva săptămâni pe parcursul a una sau două perioade pe an. În cazul în care numărul de alergeni este mare și aceștia sunt prezenți pe tot parcursul anului, pisica se poate scărpina în mod constant.
„Unii alergeni pot fi absorbiți prin piele.”
Tratamentul depinde în mare măsură de durata sezonului de alergie a pisici. Acesta implică una dintre cele două abordări: • Prima abordare implică utilizarea corticosteroizilor (steroizilor) și a șampoanelor terapeutice. Steroizii vor bloca în mod spectaculos reacția alergică în majoritatea cazurilor și produc ameliorarea rapidă a semnelor clinice ale pisici. Steroizii pot fi administrați pe cale orală sau prin injectare, în funcție de starea pisicii. După cum am mai menționat și anterior, efectele secundare ale steroizilor sunt mult mai puțin frecvent întâlnite la pisici decât la câini sau oameni. În cazul în care steroizii se pretează pentru a fi utilizați la pisica dvs., veți fi instruiți cu privire la modul corect în care veți utiliza aceste medicamente. Unele pisici sunt ajutate în mod considerabil de șampoanele hipoalergenice sau terapeutice. S-a demonstrat faptul că unii alergeni pot fi absorbiți prin piele. Îmbăierea frecventă va reduce cantitatea de antigeni la care este expus animăluțul prin aceasta cale. În afară de înlăturarea antigenilor de suprafață, îmbăierea ca singur tratament (monotratament) va asigura o oarecare ameliorare temporară a mâncărimii și ar putea permite utilizarea unor doze mai mici de steroizi. • A doua abordare în ceea ce privește tratamentul alergiei inhalatorii este reprezentată de desensibilizarea cu ajutorul injecțiilor cu antigeni specifici. Acest tratament nu trebuie să fie confundat cu injecțiile cu corticosteroizi. Odată ce sursele specifice de alergie sunt identificate prin intermediul testelor de sânge alergice (cel mai frecvent, testele de sânge care detectează prezența anticorpilor IgE specifici) sau a testării intradermice, cantități foarte mici de antigen vor fi injectate săptămânal. Scopul acestei desensibilizări este acela de a „reprograma” răspunsul sistemului imunitar al organismului afectat la alergen. Se speră ca pe măsură ce trece timpul, sistemul imunitar va deveni mai puțin reactiv la alergenii care provoacă problema. În cazul în care desensibilizarea pare să aibă rezultate pozitive asupra stării pisici, injecțiile, adesea, vor fi continuate timp de mai mulți ani. Pentru majoritatea pisicilor, un obiectiv realist este acela ca mâncărimea să fi redusă în mod semnificativ ca și severitate mai degrabă decât să fie complet eliminată/vindecată. La unele pisici, mâncărimea și semnele clinice asociate pot dispărea complet, în timp ce la altele se constată o ameliorare minimă. Steroizii nu sunt utilizați în cadrul acestui protocol de tratament, cu excepția cazurilor în care sunt administrați în mod intermitent. În medie, aproximativ jumătate dintre pisicile care beneficiază de terapia de desensibilizare vor prezenta o scădere semnificativă a semnelor lor clinice. Această abordare terapeutică este, de obicei, recomandată în cazul pisicilor vârstnice sau de vârstă mijlocie care au mâncărimi cauzate de alergia inhalatorie pe tot parcursul anului. Această abordare nu se utilizează în cazul alergiei alimentare. Deși desensibilizarea este modalitatea ideală de a trata alergia inhalatorie, aceasta are unele neajunsuri și s-ar putea să nu fie cea mai bună alegere în anumite circumstanțe.Costul: Aceasta este cea mai costisitoare formă de tratament. • Vârsta pacientului: Având în vedere că multe dintre pisici dezvoltă alergii suplimentare pe măsură ce înaintează în vârstă, pisicile tinere vor trebui să fie retestate la 1-3 ani mai târziu. • Rata de succes: Aproximativ 50% dintre pisici vor prezenta un răspuns excelent. Aproximativ 25% vor prezenta un răspuns parțial sau bun, restul de 25% vor înregistra un răspuns minim sau niciunul. Aceleași statistici sunt adevărate și în cazul oamenilor aflați în cursul desensibilizării. • Timpul de răspuns: Timpul care se scurge până la apariția răspunsului poate varia de la 2 la 5 luni, sau mai mult. • Interferența steroizilor: Pisicile nu trebuie să primească steroizi pe cale orală pentru 2 săptămâni sau steroizi pe cale injectabilă pentru 6-12 săptămâni înainte de testare. Aceste medicamente vor interfera cu rezultatele testului. Ce este alergia alimentară și cum se tratează? Este puțin probabil ca pisicile să se nască cu sensibilități alimentare, respectiv, cu alergii alimentare.
„Mai frecvent, ele dezvoltă alergi la produsele alimentare pe care le-au consumat pentru o perioadă lungă de timp.”
Mai frecvent, ele dezvoltă alergii la produsele alimentare pe care le-au consumat pentru o perioadă lungă de timp. În prezent, alergiile alimentare sunt estimate a fi a doua cauză determinantă a dermatitei alergice la pisici. Cel mai frecvent, alergia se dezvoltă ca răspuns la componenta proteică a hranei; de exemplu, carnea de vită, porc, pui sau curcan. Proteinele vegetale, cum ar fi cele din porumb sau grâu, pot, de asemenea, cauza alergii alimentare în unele cazuri. Alergia alimentară poate produce oricare dintre semnele clinice discutate anterior, incluzând mâncărime, tulburări digestive și probleme respiratorii. Testarea pentru alergia alimentară este recomandată atunci când semnele clinice persistă de mai multe luni, pisica reacționează slab la tratamentul cu steroizi sau atunci când o pisică foarte tânără se scarpină fără a prezenta alte cauze evidente de alergie. Testare se face prin intermediul testelor de sânge (IgE) sau prin hrănirea cu o dietă de desensibilizare sau a unei diete hipoalergenice speciale. Având în vedere că tuturor celorlalte produse alimentare le ia cel puțin opt săptămâni să fie eliminate din organism, pisica va trebui să consume exclusiv dieta specială pentru o perioadă minimă de 8-12 săptămâni. În cazul în care se înregistrează un răspuns pozitiv, veți fi sfătuiți cu privire la modul în care veți proceda în continuare. În cazul în care dieta nu este administrată în mod exclusiv, testarea nu va fi concludentă. Acest lucru înseamnă că pentru ca testarea să fie validă, în timpul acestei perioade, pisica nu va primi absolut nicio delicatesă, alte produse alimentare, alimente „umane”sau medicamente aromate. Ca idee, chiar și oferire accidentală a unei cantități infime de proteină agresoare (implicată în provocarea alergiei) poate duce la invalidarea testării. Ținând cont de faptul că pisicile care sunt testate pentru alergiile inhalatorii, în general, se scarpină (au mâncărimi) pe tot parcursul anului, o testare pentru alergia alimentară cu ajutorul unui regim alimentar hipoalergenic poate fi efectuată până se realizează testarea pentru alergia inhalatorie și prepararea antigenului.