Bine ati venit la Centrul Medical Veterinar VETS 4 ALL PETS

Animalutul dumneavoastra de companie este cel mai bun prieten al dumneavoastra si tovarasul dumneavoastra fidel pe viata. La Centrul Medical Veterinar VETS 4 ALL PETS, noi intelegem relatia speciala pe care o impartasiti cu animalutul dumneavoastra de companie. Pentru ca el, respectiv, ea merita numai cele mai bune servicii veterinare disponibile, personalul Centrul Medical Veterinar VETS 4 ALL PETS se dedica si se angajeaza sa va trateze animalutul de companie cu grija, compasiune si cele mai recente tehnici medical-veterinare. Pe masura ce veti continua sa cititi si sa explorati website-ul nostru, speranta noastra este ca va veti convinge de devotamentul nostru pentru familia dumneavoastra si de serviciile de calitate pe care noi le oferim in domeniul medicinii veterinare.


miercuri, 15 decembrie 2010

Cauzele și Diagnosticul Problemelor de Comportament

Ce determină un animăluț să nu se comporte așa cum ar trebui? Problemele de comportament se pot datora cauzelor medicale sau comportamentale, sau ambelor. Un istoric clinic, examinarea fizică și testele de diagnostic vor ajuta la determinarea existenței sau nu a afecțiunilor medicale subiacente care contribuie la apariția problemei.
„Deși poate exista o singură cauză pentru o problemă de comportament, aceasta este adesea efectul combinat al mediului și al învățării.”
Deși poate exista o singură cauză pentru o problemă de comportament, aceasta este adesea efectul combinat al mediului și învățării asupra sănătății mentale și fizice a animăluțului care determină comportamentul. De exemplu, animăluțului căruia îi este teamă de copii poate deveni mai reactiv, irascibil și agresiv, așa cum afecțiunile de tipul problemelor dentare, artritei sau a unei infecții fac animăluțul mai neliniștit și sensibil datorită durerii sau mai puțin activ. Un alt exemplu este pisica care a intrat în contact cu alte pisici care-i colindă teritoriul, dar care nu va începe să-și marcheze teritoriul numai atunci când a dezvoltat o glandă tiroidă hiperactivă la vârsta de 10 ani. Corectarea problemei tiroidiene sau administrarea analgezicelor, precum și tehnicile de modificare a comportamentului pot rezolva o parte din aceste probleme. Care sunt câteva dintre cauzele comportamentale ale comportamentului inadecvat? Orice schimbare în mediul de viață sau în rutina zilnică poate contribui la apariția problemelor de comportament. De exemplu, modificările programului, un nou membru al familiei (copil, soț(ie)), mutarea, îmbolnăvirea sau rănirea unui membru al familiei, pierderea unui membru al familiei sau a altui animăluț de companie, apariția unui nou animăluț de companie pot avea un impact dramatic asupra comportamentului. Modificările medicale sau degenerative asociate fenomenului de îmbătrânire pot determina animăluțul de companie să devină chiar mai sensibil la aceste schimbări de mediu.
„Învățarea joacă, de asemenea, un rol important în aproape orice problemă de comportament.”
Învățarea (de exemplu, recompensarea, motivația, pedeapsa) joacă, de asemenea, un rol important în aproape orice problemă de comportament. Atunci când acțiunile unui animăluț de companie au consecințe neplăcute (de exemplu, pedeapsa), șansele de a repeta acest comportament se vor reduce. Pedeapsa poate fi aplicată pentru ceva neplăcut și eliminată pentru ceva bun (de exemplu, mângâierea încetează dacă mai repeți acel comportament). Dacă un comportament este urmat de consecințe plăcute, cum ar fi obținerea hranei, atenției sau afecțiunii (recompense), este foarte probabil ca acest comportament să fie unul repetitiv (întărire pozitivă). Aceste consecințe ar putea fi oferite în mod involuntar de către proprietari, ca atunci când proprietarul oferă o recompensă în urma unui comportament sau animăluțul și-o obține singur în urma acțiunilor lui (ca atunci când animăluțul își primește delicatesa preferată rostogolindu-și jucăria-hrănitor). Deși în practică scopul este acela de a utiliza recompensele pentru încurajarea comportamentului dorit, multe dintre comportamentele nedorite sunt încurajate tocmai datorită recompenselor. Exemple de astfel de recompense sunt reprezentate de proprietarul care-i permite câinelui accesul în casă pentru a-l determina să nu mai latre sau de câinele care-și „procură” resturile din gunoi. O altă formă foarte puternică de învățare este cea a întăririi/motivației negative în care comportamentul animăluțului de companie este susținut deoarece ceva fie plăcut, fie neplăcut a fost eliminat. Acesta ar putea fi cazul în care un câine manifestă reacții agresive și stimulul (persoana, alt animăluț) se retrage. Poate fi dificil de stabilit ce ar putea susține un comportament, dar dacă un comportament este în curs de desfășurare, atunci (din perspectiva animăluțului de companie) motivația sau susținerea acționează în direcția menținerii comportamentului-problemă. Ce rol au genetica și experiența/suferința timpurie în dezvoltarea problemelor de comportament? Unele dintre cele mai importante cauze ale problemelor de comportament sunt factorii genetici și de mediu, iar aceștia ar putea fi dificil de corectat. Factorii genetici pot influența sau chiar dicta răspunsul animăluțului de companie la stimuli. Mediul în care animăluțul de companie trăiește în timpul celor mai delicate perioade de dezvoltare are un impact major asupra dezvoltării comportamentale și a personalității. Cele mai delicate perioade sunt reprezentate de a) perioada de socializare de la 3 la 12 săptămâni; b) experiențele prenatale și neonatale și c) socializarea secundară și dezvoltarea până la maturitate. Lipsa de stimulare/încurajare, lipsa de manipulare, mângâiere, atenție și afecțiune, lipsa de expunere, socializarea insuficientă și în mod special, întâmplările stresante sau traumatizante în timpul acestor perioade pot avea un impact major asupra comportamentului animăluțului de companie. Ce teste pot fi efectuate pentru a determina o cauză comportamentală? Un istoric bun (cât mai complet și mai detaliat) este unul dintre cele mai importante mijloace de determinare a cauzei unei probleme de comportament. Acesta implică o analiză în profunzime a istoricului medical și comportamental al animăluțului, incluzând orice formă de educare sau dresaj, precum și circumstanțele care însoțesc problema ca atare. Interacțiunile (relaționările) zilnice cu animăluțul de companie și orice modificare a programului trebuie să fie analizate.
„Nu putem întreba animăluțul de companie cum se simte sau dacă ceva-l doare.”
Adesea, evenimentul care precipită modificarea comportamentului poate fi diferit de cel care-l menține. În cazul în care puteți surprinde problema într-o înregistrare video, aceasta poate fi un element valoros de diagnostic pentru medicul veterinar. Poate cel mai important element în determinarea cauzei problemei și stabilirea testelor de diagnostic necesare vor fi semnele clinice pe care le relatați. Având în vedere că nu putem întreba animăluțul cum se simte sau dacă ceva-l doare, medicul veterinar va trebui să afle de la dvs., proprietarul de animăluț de companie, toate semnele pe care animăluțul dvs. le prezintă, atât medicale, cât și comportamentale. Apoi, pe baza istoricului furnizat de dvs., problemelor de sănătate anterioare, a oricărei medicații pe care animăluțul dvs. ar putea-o primi și a rezultatelor examinării fizice, s-ar putea justifica efectuarea unor teste de diagnostic suplimentare. Un diagnostic final al unei cauze comportamentale se poate face numai după ce toți factorii medicali au fost excluși. Ce afecțiuni medicale pot cauza sau contribui la dezvoltarea problemelor de comportament? O diminuare a auzului, văzului sau a altor organe de simț ale animăluțului de companie, disfuncția de organe (de exemplu, bolile de ficat sau de rinichi), bolile hormonale, bolile care afectează sistemul nervos, bolile tractului urinar (infecțiile, tumorile sau pietrele), orice boală sau stare care ar putea provoca durere sau disconfort, precum și problemele care afectează mobilitatea animăluțelor de companie, toate pot cauza sau contribui la apariția problemelor de comportament. a) Orice stare sau afecțiune care duce la o intensificare a durerii sau a disconfortului poate avea ca rezultat iritabilitatea crescută, accentuarea anxietății sau fricii de a fi atins sau abordat și în ultimul rând creșterea agresivității.
„Dacă aceste manifestări agresive reușesc să îndepărteze/elimine cu succes „amenințarea”, comportamentul este susținut.”
Dacă aceste manifestări agresive reușesc să îndepărteze/elimine cu succes „amenințarea” (așa cum se întâmplă de obicei), comportamentul este susținut. Afecțiunile medicale care afectează urechile, glandele anale, dinții și gingiile, oasele, articulațiile sau spatele (discurile intervertebrale) sunt unele dintre cele mai frecvente cauze ale durerii și disconfortului. În cazul în care mobilitatea animăluțului de companie este afectată, acesta poate deveni din ce în ce mai agresiv, alegând să amenințe și/sau să muște, mai degrabă decât să se retragă. O diminuare a mobilității ar putea, de asemenea, să afecteze urinarea și defecarea prin reducerea capacității animăluțului de companie de a-și mai utiliza zona (locurile) de eliminare. b) Disfuncțiile senzoriale: Animăluțele de companie cu un văz sau auz diminuat pot prezenta o capacitate redusă de a detecta și identifica stimulii externi și pot începe să răspundă diferit la comenzi, sunete sau imagini. Declinul senzorial este mult mai probabil să fie observat la animăluțele vârstnice. c) Bolile organelor interne, cum ar fi rinichii sau ficatul pot cauza o serie de modificări de comportament, în primul rând datorită metaboliților toxici care se acumulează în sânge. Declinul și disfuncția organelor sunt mult mai frecvent întâlnite la animăluțele vârstnice. Orice afecțiune medicală care determină o frecvență crescută a urinării sau controlul redus asupra eliminării urinei, cum ar fi bolile rinichilor, o infecție a vezicii urinare, pietrele de la nivelul vezicii urinare sau leziunile neurologice pot duce la o creștere a murdăririi casei (animăluțul începe să-și facă necesitățile fiziologice cu predilecție în interiorul casei). În mod similar, acele probleme care afectează frecvența mișcărilor intestinului sau controlul asupra eliminării fecalelor, cum ar fi colita sau constipația, ar putea duce la determinarea animăluțului să-și facă necesitățile cu predilecție în casă. d) Bolile sistemului nervos (creier și măduva spinării) pot avea drept rezultat o serie de modificări de comportament și personalitate. Afecțiunile de tipul epilepsiei, tumorilor cerebrale, infecțiilor și bolilor imune și degenerative, toate pot afecta în mod direct sistemul nervos al câinelui sau al pisicii și, prin urmare, comportamentul acestora. La animăluțul de companie în vârstă, modificările asociate fenomenului de îmbătrânire pot avea un efect direct asupra creierului, ducând la disfuncție cognitivă și senilitate. e) Sistemul endocrin (hormonii) joacă, de asemenea, un rol critic în comportament. Supra-activitatea sau activitatea insuficientă a oricărora dintre organele endocrine pot duce la o serie de probleme de comportament. Glandele tiroide și paratiroide (de la nivelul gâtului), glanda pituitară sau hipofiza (de la nivelul creierului), glandele suprarenale (de lângă rinichi), pancreasul și organele de reproducere, toate pot fi afectate de boli sau tumori care duc la o creștere sau o diminuare a producției de hormoni. Tulburările endocrine au cele mai mari șanse să apară la animăluțele de companie vârstnice. f) Procesul de îmbătrânire este asociat cu modificări progresive și ireversibile ale sistemelor organismului. Deși aceste modificări sunt adesea considerate a fi individuale, animăluțul de companie vârstnic este rareori afectat de o singură boală, ci mai degrabă prezintă diferite grade de boli și disfuncții de organe. Declinul cognitiv și senilitatea au fost, de asemenea, identificate la câinii și pisicile vârstnice (A se vedea materialul Problemele de comportament ale animăluțelor senioare). Ce teste trebuie să fie efectuate pentru a stabili dacă problema de comportament a animăluțului meu de companie se datorează unei afecțiuni medicale? a) Istoricul clinic și examinarea fizică: Evaluarea începe cu istoricul clinic și examinarea fizică.
„Istoricul pe care dvs. îl furnizați poate fi singura modalitate de a determina dacă există modificări comportamentale sau medicale.”
Rețineți faptul că istoricul pe care dvs. îl furnizați poate fi singura modalitate de a determina dacă există modificări comportamentale sau medicale. Aveți în vedere să menționați orice modificare/schimbare sau problemă pe care ați sesizat-o în comportamentul animăluțului dvs. de companie, indiferent de cât de minoră vi s-ar părea aceasta. Pe baza semnelor pe care dvs. le relatați și a descoperirilor examinării, testele de laborator și o examinare mai amănunțită, cum ar fi cea neurologică sau testarea senzorială, pot fi necesare. Pentru unele dintre aceste teste animăluțul dvs. poate necesita o trimitere către un specialist. b) Tratamentul medical, chirurgical, dietetic și farmacologic: Înainte de începerea terapiei comportamentale, orice problemă medicală care a fost diagnosticată trebuie să fie tratată. O schimbare a dietei sau medicația de probă (diagnostic terapeutic - se administrează o medicație specifică pentru o anumită afecțiune, iar în cazul în care aceasta din urmă se remite, se obține confirmarea diagnosticului) pot fi un aspect important în diferențierea unei cauze comportamentale de una medicală (cum ar fi o hrană de probă sau o cură de steroizi care ar putea fi utilizate pentru a exclude o cauză alergică primară, ascunsă). Intervenția chirurgicală poate fi indicată atunci când este diagnosticată o tumoră sau atunci când castrarea este recomandată pentru a reduce comportamentele masculilor influențate sexual. Medicul dvs. veterinar poate iniția tratamentul medical și comportamental în cazul problemelor de comportament de lungă durată. Una sau mai multe serii de medicamente și suplimente speciale pentru corijarea comportamentului se pot dovedi utile sau necesare în funcție de tipul, intensitatea și gravitatea tulburării de comportament (A se consulta materialele Tratamentul comportamental medicamentos și Medicația complementară în comportament).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu