Bine ati venit la Centrul Medical Veterinar VETS 4 ALL PETS

Animalutul dumneavoastra de companie este cel mai bun prieten al dumneavoastra si tovarasul dumneavoastra fidel pe viata. La Centrul Medical Veterinar VETS 4 ALL PETS, noi intelegem relatia speciala pe care o impartasiti cu animalutul dumneavoastra de companie. Pentru ca el, respectiv, ea merita numai cele mai bune servicii veterinare disponibile, personalul Centrul Medical Veterinar VETS 4 ALL PETS se dedica si se angajeaza sa va trateze animalutul de companie cu grija, compasiune si cele mai recente tehnici medical-veterinare. Pe masura ce veti continua sa cititi si sa explorati website-ul nostru, speranta noastra este ca va veti convinge de devotamentul nostru pentru familia dumneavoastra si de serviciile de calitate pe care noi le oferim in domeniul medicinii veterinare.


vineri, 14 octombrie 2011

Resuscitarea Cardio-Pulmonară la Pisici





 
Salvarea unei Vieți

Oricât am încerca să ne protejăm animăluțele de companie, accidente se pot întâmpla oricând, așa că este important să fim cât mai pregătiți cu putință. Una dintre manoperele care fac diferența între viață și moarte este resuscitarea cardio-pulmonară, așa că, cunoașterea modului în care aceasta este executată este mai mult decât importantă.

Resuscitarea cardio-pulmonară este o tehnică de urgență utilizată pentru a ajuta pacienții a căror inima și/sau respirație a încetat. Deși oarecum modificate, aceleași manopere utilizate în cazul oamenilor – susținerea respirației și compresiunile toracelui – pot fi folosite pentru a ajuta un animăluț aflat în suferință.

Prima lecție pe care trebuie s-o învățați în ceea ce privește resuscitarea cardio-pulmonară este aceea că această manoperă de reanimare nu repune în funcție o inimă oprită. Scopul resuscitării cardio-pulmonare, atât la om, cât și la animăluțe, este acela de a-i menține în viață până în momentul în care inima începe să bată pe cont propriu sau un defibrilator cardiac poate fi utilizat. La om, aproximativ 15% din pacienții care beneficiază de resuscitare cardio-pulmonară reușesc să supraviețuiască. La animăluțe, procedura de reanimare cardio-pulmonară, frecvent, eșuează, chiar dacă este efectuată de un medic veterinar cu experiență. Chiar și așa, încercarea de a resuscita cardio-pulmonar un animăluț îi va da șansa de a câștiga bătălia cu moartea.

Reanimarea/Resuscitarea Cardio-Pulmonară

ELEMENTELE FUNDAMENTALE ALE RESUSCITĂRII CARDIO-PULMONARE

Atât la om, cât și la animăluțe, trebuie să urmăriți aceste „trepte” esențiale: căile respiratorii, respirația și circulația, în această ordine. Dacă bănuiți că animăluțul dvs. de companie este în suferință, imediat uitați-vă la poziția corpului lui, orice prezență de sânge, vomă sau fecale, modul în care respiră și alte sunete emise de corp, precum și la prezența oricăror materiale/substanțe, cum ar fi eventualele otrăvuri, în jurul lui.

Este vital să știți cu siguranță dacă animăluțul dvs. de companie nu respiră sau dacă nu are puls înainte de a începe resuscitarea cardio-pulmonară; este periculos să executați manevre de reanimare cardio-pulmonară la un animăluț (respectiv, la o persoană), dacă acesta respiră normal și are puls.

Pentru a constata dacă animăluțul dvs. de companie respiră uitați-vă la toracele acestuia pentru a-l vedea dacă se extinde (se ridică) și se comprimă (se coboară) sau așezați o oglindă în fața nasului și urmăriți dacă apare condensul. Atunci când verificați pulsul, nu uitați că animăluțele nu au un puls carotidian (la nivelul lateralelor gâtului) evident și perceptibil. Pentru a verifica dacă inima bate în continuare, așezați-vă mâna pe partea stângă a pieptului animăluțului dvs.

Căile respiratorii

În cazul în care animăluțul dvs. de companie a încetat să mai respire, verificați dacă gâtul și gura nu sunt obturate/blocate de corpi străini. Aveți grijă atunci când vă introduceți degetele în interiorul gurii unui animăluț! O pisică, deși areactivă (care nu reacționează în niciun fel) poate mușca din instinct. În cazul în care căile respiratorii sunt blocate, urmați acești pași:

·       Întindeți-vă animăluțul pe-o parte.
·       Înclinați ușor capul animăluțului pe spate pentru a extinde gâtul și capul, dar aveți mare grijă: Nu extindeți excesiv gâtul în cazul în care este suspicionat un traumatism în această regiune (coloana cervicală)!
·       Scoateți limba afară din gura animăluțului dvs.
·       Utilizați-vă cu atenție degetele pentru a înlătura orice material străin sau vomitat din gura animăluțului dvs. 

·       Dacă este necesar, efectuați manevra Heimlich. Pentru informații detaliate privind procedura, vă rugăm să consultați articolul Manevra Heimlich pentru pisici.   

Respirația


În cazul în care pisica dvs. respiră, lăsați-o să se așeze în poziția care-i este cea mai confortabilă. Dacă nu mai respiră, verificați dacă căile respiratorii sunt deschise (permeabile), respectiv, dacă aerul poate pătrunde prin acestea fără a întâlni vreun obstacol și începeți manevrele de respirație artificială. Di nou, nu uitați că, chiar și o pisică care nu are nici un fel de reacție poate mușca din instinct.

·       Aveți grijă ca gâtul animăluțului dvs. să fie întins, fără a fi în extensie forțată.
·       Închideți-i gura și apropiați buzele animăluțului dvs. așezându-vă mâna în jurul buzelor și menținând boticul închis.
·       Așezați-vă gura deasupra gurii și nasului pisicii dvs. Gura dvs. va forma un fel de sigiliu.
·       Expirați cu putere. Oferiți-i 4-5 respirații succesive și rapide.
·       Verificați dacă pisica dvs. și-a reluat respirația în mod normal. Dacă pisica nu respiră pe cont propriu sau dacă respirația acesteia este superficială, începeți din nou manevrele de respirație artificială.
·       Ca idee, oferiți-i pisicii dvs. circa 20-30 respirații pe minut.

Acum, verificați dacă îi bate inima pisicii dvs. În cazul în care nu este detectată nicio bătaie a inimii, începeți compresiunile cardiace împreună cu respirația artificială.

Circulația

În cazul marii majorități a animăluțelor, compresiunile toracelui sunt cel mai bine executate pe animăluțul întins pe-o parte pe o suprafață dură. 

Asigurați-vă că animăluțul dvs. de companie este așezat pe o suprafață dură. Trotuarul, solul sau podeaua sunt câteva exemple de astfel de suprafețe dure. În cazul în care animăluțul este așezat pe o suprafață moale, compresiunile pe torace nu vor fi la fel de eficiente.

·       Așezați-vă palma sau vârfurile degetelor peste coaste în zona în care cotul aflat în flexie întâlnește toracele.
·       Așezați-vă în genunchi lângă animăluț astfel încât toracele acestuia să fie aproape de dvs.
·       Comprimați (apăsați) pe torace aproximativ 2-3 cm (în jos) cu o frecvență de 2 apăsări pe secundă. (Animăluțele mici au frecvențe cardiace mai mari decât oamenii, așa că, compresiunile trebuie să fie executate mai rapid).
·       Începeți manevrele de reanimare cu 5 compresiuni pentru fiecare respirație. După un minut, opriți-vă și verificați dacă există bătăi ale inimii. Continuați dacă bătăile inimii nu s-au reluate.
Executați manevrele de resuscitare cardio-pulmonară până când ajungeți la un spital veterinar. Totuși, după 20 de minute, șansele de a reanima un animăluț sunt infime.

joi, 8 septembrie 2011

Toxicitatea Strugurilor și a Stafidelor la Câini





Strugurii și echivalentele lor uscate, stafidele pot părea inofensive, dar nu și pentru câini. Chiar și cantitățile mici de struguri sau stafide se pot dovedi fatal de toxice pentru un câine. Problema este că nu toate stafidele și strugurii vor induce consecințe similare. În plus, nu toți câinii vor reacționa la aceste principii toxice.

Ce Ar Trebui Să Urmăriți

Câinii de orice vârstă, rasă sau sex pot fi afectați. Una dintre cele mai grave complicații ale toxicității strugurilor/stafidelor este insuficiența renală acută (subită) însoțită de lipsa producerii urinei (anurie). Voma și/sau diareea, adesea, apar în primele câteva ore sau la 24 de ore după ingestie, materialul vomitat și fecalele putând conține bucăți de struguri și/sau stafide. Alte simptome care pot apărea sunt durerea abdominală, deshidratare și o liniște și o slăbiciune neobișnuite.

Cauza Primară

Deși substanța exactă care provoacă reacția toxică nu este încă cunoscută, s-a dovedit că, chiar și cantitățile mici de struguri sau stafide pot fi fatal de toxice pentru anumiți câini.

Asistența de Urgență

Consecințele ingestiei de struguri și/sau stafide sunt o urgență care necesită tratament imediat. Dacă sunteți siguri că patrupedul dvs. a ingerat struguri sau stafide, va trebui să-i induceți voma cât mai rapid cu putință, înainte ca toxinele din fruct să fie absorbite. La drept vorbind, este imposibil să știți cu certitudine dacă câinele dvs. este unul susceptibil sau nu la toxicitatea strugurilor/stafidelor.

Încercați să-i induceți voma cu o linguriță de soluție simplă de apă oxigenată per 2,5 kg greutate corporală – Atenție!!! Nu vor fi oferite mai mult de 3 lingurițe deodată. În cazul în care câinele dvs. nu vomită în 10 minute de la prima administrare, puteți să mai încercați o dată, dar în același timp, se recomandă să solicitați imediat îngrijire medical-veterinară.

Cu toate acestea, este extrem de important să nu-i induceți voma câinelui dvs., dacă acesta este inconștient, are dificultăți de respirație sau prezintă semne de suferință severă sau șoc. Indiferent dacă câinele dvs. vomită sau nu, după acordarea îngrijirii inițiale, prezentați-vă imediat cu acesta la un centru medical veterinar.

Cărbunele activat este, de asemenea, util în prevenirea absorbției toxinelor. Medicul dvs. veterinar îi va administra câinelui dvs. un astfel de preparat după ce blănosul s-a oprit din vomat sau în cazul în care digestia s-a produs deja. Țineți cont de faptul că aproape toți câinii vor avea nevoie de asistență medicală. Unii câini sunt mai sensibili decât alții și pot avea nevoie de terapie intensivă, cum ar fi un lavaj/spălătură gastric(ă) și terapia cu lichide (perfuzii) de lungă durată.

Asistența Veterinară

Diagnosticul

În cazul în care câinele dvs. a vomat sau a avut un episod de diaree și aveți posibilitatea să luați o probă din acestea (vomă și/sau diaree), aceasta îl va ajuta pe medicul dvs. veterinar să stabilească severitatea afecțiunii și să inițieze tratamentul cât mai rapid.

Testele de laborator de rutină includ o hemogramă, profilul biochimic al sângelui și analiza de urină. Aceste teste pot scoate la iveală rezultate ca: un nivel seric al calciului crescut, care în cazurile grave pot duce la hipercalcemie, și niveluri mai mari decât normal ale fosforului și creatininei, ambii fiind indicatori ai stării de funcționare a rinichilor. De asemenea, pot fi depistate unele modificări ale analizei de urină, cum ar fi prezența glucozei și/sau proteinelor.

Ecografia poate fi, de asemenea, o metodă utilă de diagnostic în determinarea dimensiunii rinichilor, precum și în depistarea depozitelor anormale de minerale din rinichi.

Tratamentul

Un lavaj/spălătură gastric(ă) și terapia cu lichide (soluții perfuzabile administrate, de preferabil, intravenos sau subcutanat) se enumeră printre primele directive de tratament după ce voma a fost indusă cu succes. Terapia intravenoasă cu lichide va fi menținută cel puțin în primele 48 de ore și medicamentele care stimulează producția de urină vor fi, de asemenea, administrate. În cazul în care urina nu este produsă într-un timp scurt, medicul dvs. veterinar poate considera necesară efectuarea dializei câinelui dvs. pentru a-i susține funcția renală pe perioada în care aceasta se redresează. În acest timp, medicul dvs. va monitoriza parametrii biochimici ai sângelui câinelui dvs. în fiecare zi.

Odată ce rinichii nu-și mai îndeplinesc funcțiile până la punctul în care urina nu mai poate fi produsă de către organism, curând întregul organism intră în insuficiență și animăluțul afectat moare. În unele cazuri, chiar și tratamentul instituit la timp nu va fi suficient, dacă toxina a fost deja absorbită. Timpul este esențial în cazul acestei probleme, dar în toate cazurile, prognosticul este rezervat.

Prevenția

Nu lăsați stafidele și strugurii la îndemâna câinelui dvs., întrucât câinii vor ingera aproape orice. Aveți grijă ca toți membrii familiei să fie conștienți de potențialul toxic al acestor alimente, precum și a altor alimente care s-a descoperit că sunt toxice pentru animăluțele de companie, cum ar fi ciocolata, ceapa, usturoiul, etc. Și, dacă descoperiți că patrupedul dvs. a ingerat struguri sau stafide, acționați imediat pentru a evita complicarea situației.

joi, 1 septembrie 2011

Diareea la Dihori





Există multe cauze și tipuri diferite de diaree la dihori. Un simptom relativ comun în rândurile animăluțelor de companie și nu numai, diareea poate cauza eliminarea unor fecale moi, dureri de stomac și alte probleme gastrointestinale la dihori. De asemenea, diareea poate fi un simptom secundar al unei alte afecțiuni (uneori, mai gravă).

Simptome și Tipuri

Simptomele de diaree vor depinde de cauza care stă la baza apariției acesteia și de severitatea îmbolnăvirii, dar, cel mai frecvent, sunt reprezentate de scaune moi sau apoase, balonare sau distensie abdominală și letargie. Dacă diareea persistă perioade lungi de timp, în cele din urmă, poate face ca dihorul să devină deshidratat.

Diareea de natură inflamatorie și infecțioasă sunt două forme grave ale acestei afecțiuni. Acestea pot duce la transformări permanente la nivelul mucoasei intestinale sau a peretelui abdominal, provocând malabsorbție (o incapacitate de a absorbi substanțele nutritive în timpul digestiei) și alte probleme similare.

Cauze

Există multe cauze diferite pentru diaree la dihori. Aceasta se poate datora unui regim alimentar inadecvat, a unui medicament neindicat, unei reacții la mediu ambiant sau doar a unui deranjament al stomacului. Unele dintre cauzele mai frecvente ale diareei la dihori sunt:
·       Infecțiile bacteriene (ex., Helicobacter mustelae, Campylobacter sp., Clostridium sp.)
·       Infecțiile virale (ex., rotavirus)
·       Infecții parazitare (ex., coccidii, Giardia și Cryptospiridum sp., toate putând afecta inclusiv oamenii)
·       Tulburările metabolice și bolile sistemice – acestea sunt adesea, cauze cronice și debilitante pentru diaree.

Diagnosticul

Medicul dvs. veterinar foarte probabil va recurge la efectuarea unei varietăți de teste de laborator pentru a exclude anumite cauze ale diareei și pentru a diagnostica corect sursa afecțiunii. Unele dintre indiciile care vor ajuta la stabilirea cauzei sunt reprezentate de durata diareei, statusul general de sănătate al dihorului și de existența sau nu a oricăror alte semne cronice de boală.

Dihorii cu tulburări subiacente pot manifesta simptome cum ar fi anemie, un nivel crescut al proteinelor serice și sângerări gastrointestinale.  Unii pot prezenta niveluri anormal de ridicate sau de scăzute ale anumitor proteine din sânge. Coproculturile efectuate în laboratorul medicului dvs. veterinar pot scoate la iveală existența fungilor, bacteriilor sau a paraziților în fecalele animăluțului dvs.

Tratamentul

Tratamentul în cazurile de diaree depinde de cauza primară a afecțiunii. De exemplu, toxiinfecția alimentară poate necesita instituirea terapiei cu lichide pentru rehidratarea pacientului; în alte cazuri, acest tip de diaree, în general, se va remite de la sine. În alte situații, cum ar fi infecțiile bacteriene, fungice sau parazitare, pentru a se însănătoși, dihorul dvs. va avea nevoie de antibiotice, antifungice sau medicamente antiparazitare, prescrise de către medicul dvs. veterinar. Cu toate acestea, în cazurile grave de diaree, dihorul va trebui să fie internat pentru a putea fi monitorizat până când este stabilizat.

Condițiile de Viață și Îngrijirea

În afară de odihnă, un dihor care suferă de diaree va avea nevoie de terapie de susținere și de înlocuire a lichidelor și electroliților pierduți prin scaunele diareice. În cazul în care simptomele și diareea persistă, reveniți cu dihorul la medicul veterinar pentru o reevaluare.

sâmbătă, 9 iulie 2011

10 Semne de Avertizare ale Cancerului la Câini


Ce Este Cancerul?

Mult iubitul nostru Ozzy - Proprietar d-nul Mocanu
Cancerul (neoplazia) reprezintă o transformare a celulelor normale în celule maligne anormale, modificate și poate lua diferite forme. Unele implică dezvoltarea maselor solide sau a tumorilor, în timp ce altele afectează sângele sau măduva osoasă, cum ar fi leucemia. Cancerul se poate dezvolta, în mod practic, în orice organ sau sistem din organismul animal.

În plus, unele cancere diseminează sau metastazează în alte regiuni/sisteme/organe ale corpului. Ele se pot răspândi în țesuturile învecinate sau invadează torentul sangvin sau sistemul limfatic. Cancerul, în mod frecvent, metastazează în pulmoni. Simptomele exacte, tratamentul și prognosticul variază în funcție de tipul specific de tumoră și de situația prezentă.

Semnele Cancerului

Nu până de mult, atunci când un proprietar de câine afla că animăluț lui de companie avea cancer, în accepțiunea lui, acest lucru însemna o sentință la moarte pentru animăluțul respectiv. Dar, datorită progreselor înregistrate în urma cercetărilor cancerului, lucrurile s-au schimbat.

Cancerul reprezintă o creștere celulară necontrolată pe suprafața animalului sau în interiorul acestuia, ce poate fi localizată sau invazivă în țesuturile învecinate, cu tendință de diseminare în întreg organismul. Cancerul este frecvent întâlnit la animăluțele de companie, iar incidența acestuia crește odată cu vârsta. Câinii fac cancer cam în aceeași proporție ca și oamenii, în timp ce la pisici se întâlnesc mai puține cazuri. Cancerul însumează aproximativ jumătate din decesele animăluțelor de companie cu vârsta de peste 10 ani.

Rotweiller, femelă - Tumoră mamară
Din păcate, cauza celor mai multe cancere rămâne necunoscută și, prin urmare, prevenția este dificilă. Spre exemplu, un anumit tip de cancer, respectiv, cancerul mamar, poate fi în mare măsură prevenit prin castrarea/sterilizarea timpurie. 50% din tumorile mamare la câini sunt maligne. Castrarea (sterilizarea) animăluțului vostru înainte de debutul primului ciclu de călduri va reduce în mod semnificativ riscul apariției cancerului mamar.

Sfaturi

Frecvent, câinii sunt afectați de cancer. Cancerul este caracterizat prin prezența unui grup de celule care este în continuă expansiune, invadând și distrugând țesuturile învecinate. De asemenea, acesta se poate răspândi în zone îndepărtate ale organismului printr-un proces numit metastazare.

După cum am menționat anterior, cancerul poate apărea în piele, sub piele și afectează aproape orice zonă sau organ din organism – spre exemplu, zone cum ar fi tractul gastrointestinal (stomacul, intestinele), sistemul urinar (rinichi sau vezica urinară), sângele, sistemul nervos (tumorile intracraniene) și oasele. De asemenea, există mai multe tipuri de cancer care pot apărea în fiecare regiune corporală. Examenul citologic se dovedește necesar pentru determinarea „tipului” de cancer implicat. Spre exemplu, cancerul de piele se poate datora bazoteliomelor, mastocitoamelor, limfosarcomului și fibrosarcomului. Semnele clinice ale cancerului variază în funcție de localizare și de tipul de cancer implicat. Agresivitatea cancerului va depinde de tipul de cancer, de localizare și de individ.

Unele dintre semnele comune de avertizare ale cancerului pot fi reprezentate de:


1.   Nodulul sau excrescența care crește rapid sau orice rană care nu are tendință la vindecare
2.   O masă (formațiune) fermă, compactă și/sau pigmentată
3.   O masă (formațiune) care pare să fie atașată de țesutul de dedesubt sau din vecinătate
4.   Sângerarea sau apariția unei secreții inexplicabilă de la nivelul oricărui orificiu natural (nas, gură, rect, etc.) al organismului, însoțită de apariția unui miros ihoros (neplăcut)
5.   O masă (formațiune) care-și schimbă aspectul
6.   Pierderea apetitului și scădere în greutate
7.   Dificultatea de a urina, de a defeca și/sau dificultatea de a mânca sau de a înghiți
8.   Vărsături repetate – în special, la un câine în vârstă
9.   Tuse sau respirație dificilă
10. Urina sangvinolentă (cu sânge)

Ozzy, boxer, mascul - Osteosarcom mandibular
Acestea sunt doar câteva dintre semnele de avertizare. Având în vedere că procesul canceros poate afecta aproape orice organ sau sistem al organismului animal, semnele pot fi reprezentate cam de orice. Spre exemplu, dacă cancerul interesează un os, unele animăluțe vor șchiopăta. Dacă cancerul afectează pielea, veți putea palpa o masă (formațiune) la nivelul acesteia. De asemenea, dacă cancerul acaparează intestinul, unele animăluțe de companie vor etala semne asociate tractului intestinal cum ar fi lipsa apetitului, scăderea în greutate, vomă, diaree sau durere abdominală.

Iată câteva tipuri de cancer frecvent întâlnite la câini:
·       Tumorile pielii (cutanate). Acestea sunt destul de des întâlnite la câini. Melanoamele, lipoamele, bazotelioamele și mastocitoamele sunt cel mai frecvent diagnosticate. Toate tumorile pielii – noduli sau mase de orice fel – vor trebui să fie examinate de către medicul vostru veterinar.
·       Limfomul. Această formă de cancer este comună la câini. Limfomul poate afecta sistemul digestiv, determinând letargie, vărsături și diaree. El poate, de asemenea, afecta ficatul ducând la apariția letargiei, vărsăturilor și a unei tente de la galben la portocaliu a gingiilor și a pielii. La fel de bine, limfomul poate acapara pulmonii, producând tuse persistentă și respirație dificilă.
·       Tumorile glandei mamare. Aceste tumori sunt mult mai frecvent întâlnite la cățelele în vârstă care nu au fost sterilizate. Aproximativ 50% din totalul tumorilor întâlnite la câini sunt tumori ale glandei mamare. Dintre acestea, circa 50% sunt maligne. De regulă, un nodul este palpat în țesutul mamar. Deși acestea sunt cel mai frecvent întâlnite la câinii necastrați, ele apar și la câinii castrați.
·       Tumorile abdominale. Acestea sunt frecvent observate, dar sunt dificil de diagnosticat din stadiile incipiente. Câteva exemple de astfel de tumori sunt hemangiosarcomul, mastocitoamele, limfomul și cancerul de prostată. Fiţi atenţi dacă animăluțul vostru prezintă vreo scădere în greutate, slăbiciune, gingii palide, vărsături repetate, diaree profuză şi/sau distensie abdominală şi programaţi-vă o întrevedere cu medicul vostru veterinar, dacă sesizaţi vreunul dintre aceste semne.
·       Tumorile testiculare. Acest tip de tumoră este al doilea ca frecvenţă la masculii necastraţi. Semnele, de regulă, sunt reprezentate de un testicul mărit în volum și celălalt de dimensiune normală. Dacă tumora este malignă, cancerul se poate răspândi în întreg organismul, apărând slăbiciunea, lipsa apetitului și scăderea în greutate.

Fiţi atenţi la orice deviere de la normal și discutaţi cu medicul vostru veterinar despre tot ceea ce vă îngrijorează. Dacă sunt descoperite de timpuriu, majoritatea acestor cancere pot fi remediate cu ajutorul intervenţiilor chirurgicale, chemoterapiei, radioterapiei sau o combinaţie a celor trei, iar diagnosticarea precoce îl va ajuta pe medicul vostru veterinar să-i ofere animăluțului vostru cea mai bună îngrijire cu putinţă.